Multinaționalele nu sunt în România ca să dezvolte economia, ci ca să extragă profit. Cu ajutorul unor „optimizări fiscale” perfect legale, dar profund imorale, acestea golesc bugetul țării și alimentează conturile din străinătate. Iată cele mai folosite 10 metode prin care își exportă câștigurile, în timp ce antreprenorii români se sufocă sub taxe.
- Prețuri de transfer aranjate
Companiile din același grup își vând între ele bunuri și servicii la prețuri artificiale, stabilite special ca profitul să apară în țările cu taxe mici. România rămâne cu activitatea și munca, dar fără profitul real. - Redevențe și „taxe de brand”
O firmă din România care vinde apă minerală sau lapte trebuie, surpriză, să plătească „taxe de brand” în Franța sau Germania. Sub pretextul folosirii mărcii, profitul este direcționat către companii mamă, iar statul român rămâne cu praful de pe tobă. - Facturi umflate pentru consultanță
Zeci de milioane de euro pleacă anual din România pentru servicii de „consulting”, „strategie” sau „dezvoltare”. De fapt, e o metodă de golire a profiturilor – serviciile sunt fie inexistente, fie livrate de firme din același grup. - Importuri la prețuri exagerate
Materiile prime sau echipamentele vin în România la prețuri umflate artificial. De ce? Ca să consume tot profitul aici și să-l mute în facturile externe. E o formă mascată de export al câștigurilor. - Dobânzi interne între firme-soră
Companiile din România sunt „împrumutate” de cele din grup, cu dobânzi mai mari decât cele din piață. Dobânzile sunt deductibile fiscal, așa că profitul devine pierdere, iar banii ajung legal în străinătate. - Filiale în paradisuri fiscale
Vânzările din România sunt înregistrate prin firme din Olanda, Cipru sau Luxemburg. E doar o jonglerie contabilă, dar suficientă ca România să piardă miliarde anual în venituri fiscale. - Externalizarea falsă a serviciilor
Serviciile de IT, HR sau contabilitate sunt „prestate” de firme din Malta, Austria sau Irlanda. În realitate, totul se face aici, dar facturile pleacă dincolo. E doar o formă elegantă de a fenta fiscul. - Stocuri și pierderi declarate strategic
Multinaționalele declară pierderi fictive, stocuri expirate, bunuri deteriorate. Totul e trecut în contabilitate ca pierdere, iar profitul scade brusc. Se simulează pierderi ca să nu se plătească impozit. - Reinvestiri în țări „prietenoase”
Chiar și puținul profit declarat e scos repede din România, prin dividende sau „investiții” în alte state. Niciun ban nu rămâne pentru dezvoltare locală. România e doar o vacă de muls. - Suprastructuri juridice și fiscale opace
Multinaționalele își construiesc rețele juridice de firme în cascadă, greu de urmărit de ANAF. Profitul se plimbă prin 5-6 jurisdicții, iar România nu mai are nicio șansă să-l impoziteze.
În timp ce guvernul crește taxele pentru firmele românești și taie din cheltuielile sociale, multinaționalele își transferă profiturile fără nicio grijă. Nu pentru că nu se poate opri acest jaf legalizat, ci pentru că nu se vrea. România nu mai e o țară cu economie națională. Este o piață de desfacere cu taxe doar pentru fraieri.
