Medicii de familie: Gestionarea pandemiei nu se poate face „doar pe hârtie” și „la televizor”

Societatea Națională de Medicina Familiei transmite că, de când a debutat epidemia COVID-19 în România, medicii de familie au preluat sarcini grele și critică autoritățile pentru că profită de ei.
„Se împlinesc șapte luni de la declararea stării de urgență în România, o perioadă suficientă pentru a înțelege care sunt nevoile pacienților și cum ar trebui instituțiile statului să satisfacă într-o cât mai mare măsură aceste nevoi. În 15 martie, odată cu declararea stării de urgență, a avut loc practic blocarea accesului pacienților nonCOVID la spitale, închiderea temporară a celor mai multe cabinete din ambulatoriile de specialitate și transferarea îngrijirilor asigurate până atunci de către spitale și ambulatoriile de specialitate către medicii de familie”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Societatea Națională de Medicina Familiei.
De asemenea, Societatea susține că medicii de familie au preluat sarcini foarte diverse, cele mai multe cu caracter de noutate pentru profesia medicală în general, dar și pentru specialitatea lor.
Medicii de familie atrag atenția că după șapte luni de pandemie s-ar părea că „ucrurile evoluează cât se poate de îngrijorător în ceea ce privește controlul răspândirii infecției cu SARS-CoV-2”.
Ei mai spune că este momentul ca autoritățile să înțeleagă faptul că gestionarea pandemiei nu se poate face „doar pe hârtie” și „la televizor”, fără să se țină cont de opiniile celor care sunt zilnic in contact cu pacientul.
În final, aceștia transmit că este anormal ca autoritățile „să profite în mod repetat de capacitatea de tampon a medicilor de familie, categorie pe care cu îndârjire au uitat să o menționeze în comunicările lor”.
Societatea Națională de Medicina Familiei cere consultări de urgență pentru gestionarea corectă și eficientă a actualei situații.
Sursa: EurActiv.ro
- OPINIE | Sfidarea specialilor! Cel mai scump concediu paternal din istoria României: 231 de milioane de euro
România bifează un nou record absolut, însă nu unul de care să fim mândri. Într-o perioadă în care economia gâfâie sub povara deficitului, un singur om reușește „performanța” de a costa statul român colosala sumă de 231.000.000 de euro. Nu este vorba despre o investiție eșuată în infrastructură, ci despre costul indirect al concediului paternal … - Scandal în ograda lui Ciordis! Lacheii lui Ciolacu au sărit la gâtul primarului Toma
Un război fratricid a izbucnit în fieful de la Buzău al liderului PSD, Marcel Ciolacu. Liniștea de fațadă a social-democraților s-a spulberat după ce Romeo Lungu, președintele PSD Buzău și unul dintre cei mai obedienți executanți ai ordinelor de la centru, a primit misiunea de a-l reduce la tăcere pe primarul Constantin Toma. Tensiunile au … - FOTO: Grindeanu și Bolojan, parte la genocidul din Fâșia Gaza. Tarom și Hisky, companiile care au transportat armament printre bagajele călătorilor
România a ajuns pe „lista rușinii” a Organizației Națiunilor Unite. Într-un act de cinism instituțional fără precedent, statul român, sub oblăduirea decidenților politici precum Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan, a transformat compania națională Tarom și operatorul privat HiSky în curieri de moarte. În timp ce românii mergeau în vacanțe sau pelerinaje, sub picioarele lor, în … - Cât mai e șpaga în primăria lui Piedone: 15.000 de euro pentru o autorizație
Arhitectul șef al Primăriei Sector 5 și directorul adjunct al Poliției Locale sunt acuzați de DNA că au primit mită pentru grăbirea obținerii documentelor necesare finalizării unor imobile. Mai multe persoane, inclusiv un administrator de firme, au fost reținute în dosarul de corupție care vizează trafic de influență, luare de mită și fals intelectual. Procurorii … - Constantin Toma (PSD): Bolojan, premier mai bun ca Ciolacu
Constantin Toma susține că amenințările PSD privind ieșirea de la guvernare sunt nejustificate și periculoase, afirmând că partidul nu a luat niciodată în calcul serios acest scenariu. El avertizează că astfel de declarații pot afecta stabilitatea politică și economică, mai ales în contextul măririi taxelor și impozitelor. Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat că …




