Știrile 60m.RO
Ce înseamnă „suspect de coronavirus”, „caz probabil” și „contact direct”. Noile definiții ale INSP

Institutul Naţional de Sănătate Publică a actualizat definiţiile de caz pentru COVID-19. INSP explică ce înseamnă „caz suspect”, „caz probabil”, „caz confirmat” și „contact”.
Caz suspect
- orice persoană cu debut brusc de febră şi tuse sau orice persoană cu debut brusc al oricăror 3 sau mai multe dintre următoarele semne şi simptome: febră, tuse, astenie, cefalee, mialgii, dureri în gât, coriza, dispnee, anorexie / greţuri /vărsături, diaree, status mental alterat;
- orice persoană cu pneumonie, bronhopneumonie +/- pleurezie;
- orice persoană cu infecţie respiratorie acută severă (SARI) – febră sau istoric de febră şi tuse şi dificultate în respiraţie (scurtarea respiraţiei) şi care necesită spitalizare peste noapte.
- pentru copiii cu vârsta până la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentaţia, se poate suspecta infecţia cu SARS-CoV-2, arată INSP.
Confirmarea promptă a cazului suspect este necesară pentru a asigura, rapid şi eficient, supravegherea epidemiologică a contacţilor, implementarea măsurilor de prevenire şi control al infecţiei, precum şi colectarea informaţiilor epidemiologice şi clinice relevante, potrivit INSP.
Caz probabil
- un pacient care întruneşte criteriile clinice enunţate la cazul suspect şi este contact al unui caz confirmat sau are legătură epidemiologică cu un focar cu cel puţin un caz confirmat;
- un caz suspect cu imagine pulmonară sugestivă pentru COVID-19: Rx pulmonară: opacităţi neclare, frecvent rotunde, cu distribuţie periferică inferioară; CT pulmonară: multiple opacităţi bilaterale cu aspect de sticlă mărunţită, frecvent rotunde, cu distribuţie periferică inferioară; ecografie pulmonară: linii pleurale îngroşate, linii B (multifocale, discrete sau confluente), tipare de consolidare cu sau fără bronhograme;
- o persoană cu debut recent de anosmie (pierderea mirosului) sau ageuzie (pierderea gustului) în absenţa unei cauze identificate;
- un adult decedat fără o cauză explicabilă, cu insuficienţă respiratorie care a precedat decesul şi care a fost în contact cu un caz confirmat sau care a avut legătură epidemiologică cu un focar cu cel puţin un caz confirmat.
Caz confirmat
- o persoană cu confirmare în laborator a infecţiei cu SARS-CoV-2, indiferent de semnele şi simptomele clinice;
Contact direct
- persoana care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu un pacient cu COVID-19;
- persoana care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);
- persoana care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejata de mănuşă);
- persoana care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minimum 15 minute;
- persoana care s-a aflat în aceeaşi încăpere (ex. sala de clasă, sala de şedinţe, sala de aşteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m;
- persoana din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecţie.
Orice persoană care a purtat masca/echipamentul de protecţie corespunzător şi a respectat distanţarea fizică nu este considerată contact direct.
Tipuri de cazuri de COVID-19
Un caz COVID-19 poate fi de origine comunitară sau asociat asistenţei medicale (IAAM), în funcţie de:
- numărul de zile anterioare datei debutului sau a confirmării în laborator, după data internării într-o unitate sanitară (spital, centru de dializa), centru rezidenţial de şedere prelungită (ziua 1);
- argumentele din investigaţia epidemiologică privind originea comunitară sau IAAM (apartenenţa cazului la focare de infecţii cu una sau alta dintre origini).
Caz COVID-19 comunitar
- simptome prezente la internare sau debut în primele 48 de ore după internare;
- debut în zilele 3-7 după internare şi o suspiciune puternică de transmitere comunitară (apartenenţa la un focar de cazuri comunitare);
Caz COVID-19 asociat asistenţei medicale
- debut după 48 ore de la internare şi o suspiciune puternică de transmitere asociată asistenţei medicale;
- cazurile la personalul medico-sanitar şi auxiliar, dacă nu există argumente puternice în favoarea unei transmiteri comunitare;
Deces la pacient confirmat cu COVID-19
- Decesul cu COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepţia situaţiilor în care există o altă cauză clară a morţii, care nu poate fi în relaţie cu COVID-19 (ex. traumatism, hemoragie acută majoră, etc) şi la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală şi momentul decesului.
- Decesul la un pacient confirmat cu noul coronavirus nu poate fi atribuit unei boli preexistente (de ex. cancer, afecţiuni hematologice etc.) şi COVID-19 trebuie raportată ca şi cauză a decesului, independent de condiţiile medicale preexistente care se suspectează că au favorizat evoluţia severă a infecţiei cu SARS-CoV-2.
- COVID-19 trebuie menţionată pe certificatul de deces drept cauza a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces.
- De asemenea, cazurile confirmate COVID soldate cu deces, la care testele RT-PCR în dinamică din sputa/aspirat bronşic sunt negative (2 teste), pot fi considerate deces datorat infecţiei cu SARS-CoV-2 dacă clinicianul evidenţiază semne şi simptome înalt sugestive şi decesul este corelat cu evoluţia clinică determinată de COVID.
- În situaţia în care apare necesitatea clarificării cauzei decesului, se indică examene RT-PCR din ţesut pulmonar recoltat de către medicul specialist anatomie patologică/medicină legală fără a fi necesară necropsia.
Sursa: Digi24
- Asasinul lui Charlie Kirk, capturat! Ce mesaje erau gravate pe gloanțe: „Oh Bella Ciao, Bella Ciao”, „Dacă citești asta, ești gay, LMAO”.Bărbatul reținut în cazul asasinării lui Charlie Kirk a mărturisit tatălui său că a tras cu arma, transmite CNN, care citează surse apropiate anchetei. Două surse au afirmat că bărbatul reținut i-a mărturisit tatălui său că el este autorul împușcăturilor. Tatăl său a informat autoritățile și a declarat că l-a reținut pe fiul său până când …
- România lui Nicușor și Bolojan: O femeie din Iași care a mâncat un porumbel de foame, cercetată de polițiștiO scenă revoltătoare și dureroasă pentru realitatea socială a României de astăzi a avut loc la Iași. O femeie de 54 de ani, bolnavă și flămândă, a ajuns să prindă un porumbel și să-l mănânce pentru a supraviețui. Femeia a fost luată în vizor de autorități și este acum cercetată de polițiști pentru „uciderea animalelor …
- AUR: “Fondul Moldova” – investiții românești în locul ajutoarelor financiare“Fondul Moldova”, un fond de investiții alternativ cu capital public și privat, destinat sprijinirii integrării economice strategice a României și Republicii Moldova, ar putea fi înființat la cererea AUR. Alianța pentru Unirea Românilor a lansat propunerea legislativă privind înființarea “Fondului Moldova” în cadrul unei conferințe organizate joi, 11 septembrie, la Palatul Parlamentului. Inițiativa a fost …
- OMV anunță disponibilizări masiveOMV a confirmat planul prin care va reduce cheltuielile cu 400 de milioane de euro până la sfârșitul anului 2027, inclusiv prin disponibilizări. Reprezentanții companiei nu au precizat dacă măsurile vor afecta și operațiunile din România așa cum a relatat anterior presa din Austria. Grupul austriac OMV este acționarul majoritar al OMV Petrom, cea mai …
- El este presupusul asasin al lui Charlie Kirk. Are 22 de aniTyler Robinson, în vârstă de 22 de ani, din Utah, este presupusul asasin al lui Charlie Kirk, activistul apropiat de Donald Trump care a fost împușcat mortal. Guvernatorul statului Utah, Spencer Cox, a confirmat într-o conferinţă de presă că Tyler Robinson, în vârstă 22 de ani, este principalul suspect. Vizibil emoţionat, guvernatorul a mulţumit familiei …