Teama de coronavirus îi determină pe românii fără maşină să închirieze autoturisme ca să plece în vacanţă

Teama de coronavirus îi determină pe românii fără maşină să închirieze autoturisme ca să plece în vacanţe prin ţară şi chiar în vizite de o zi sau două la rude sau la prieteni, iar companiile de profil din România au fost nevoite să ia în calcul noi segmente de public.
„După ridicarea restricţiilor de călătorie în interiorul ţării, companiile de rent-a-car din România, obişnuite să închirieze maşini, în general, expaţilor, românilor din diaspora sau companiilor au fost nevoite să ia în calcul alte noi segmente de public: unii români care, până acum, foloseau transportul în comun (tren, autobuz, autocar şi chiar autostopul) pentru a merge în vacanţe în ţară, pentru câteva zile sau o săptămână, sau în vizite de 1-2 zile la rude la ţară, la părinţi ori la prieteni din alte oraşe”, susţin reprezentanţii Enterprise Rent-a-Car România.
Este vorba despre oameni care nu au maşini sau au maşini vechi, fără ITP, RCA etc. şi care au vrut sau vor să plece prin ţară, odată ridicate restricţiile de călătorie.
„Mai există şi o altă categorie, tinerii corporatişti cu atitudine conştientă de protecţie a mediului înconjurător, care se deplasează la serviciu cu bicicleta sau trotineta şi care circulau prin ţară cu autocarul sau trenul. Unii dintre aceştia simt acum nevoia să se protejeze şi să nu se expună riscului de a fi infectaţi călătorind împreună cu persoane necunoscute”, a declarat Mihai Fertig, directorul general al Enterprise Rent-a-Car România.
Deşi, în general, firmele de rent-a-car nu închiriază maşini doar pentru o zi, pentru a veni în întâmpinarea cererii, Enterprise a lansat un serviciu special, numit „#primuldrum”, prin intermediul căruia autoturismele pot fi închiriate pentru o perioadă oricât de scurtă, fie şi pentru câteva ore, cu un tarif care porneşte de la 7 euro pe zi de maşină.
„În timpul pandemiei a devenit evident că trebuie să reinventăm modul în care noi toţi vom călători mai departe – mai puţin înghesuiţi, în maşini mai rapide, care consumă mai puţin. Cererile de maşini pentru drumuri interne au început timid, după ridicarea restricţiilor de călătorie, dar au luat amploare odată cu minivacanţa de 1 iunie, când s-a deschis litoralul românesc pentru turişti şi au continuat cu minivacanţa de Rusalii”, a mai spus Mihai Fertig.
Cele mai cerute mărci pentru deplasările interne sunt Opel, Ford, Renault şi Dacia, iar durata medie de închiriere e de aproximativ cinci zile. Au fost închiriate maşini pentru o singură zi, dar există şi autoturisme închiriate de mai bine de două săptămâni, ale căror contracte au fost prelungite. Toate maşinile sunt noi, de 1-2 ani vechime, au RCA şi CASCO şi, după fiecare client, sunt igienizate şi dezinfectate.
„Cred că acest tip de închirieri nu va dispărea odată cu ultimul caz de Covid-19 din România. După ce românii vor înţelege avantajele pe care le aduce acest mod de a călători, care, pentru familii sau grupuri mici de prieteni poate fi cu mult mai convenabil chiar şi din punct de vedere financiar decât transportul public, ca să nu mai vorbim de libertatea de mişcare, acest segment al activităţii de rent-a-car are şansa să ajungă şi în România la nivelul la care se găseşte în alte ţări europene”, susţine Mihai Fertig.
În această perioadă au început să apară şi rezervări de maşini pentru lunile iulie şi august, dar deocamdată într-un număr mic. Din cauza lipsei de predictibilitate, clienţii tind să decidă să închirieze maşina cu puţin timp înaintea călătoriei, doar atunci când pot fi siguri că aceasta va avea loc.
Touring Rent Auto, firma de închirieri din grupul Eurolines deţinut de Dragoş Anastasiu, funcţionează din 2001, iar din 2014 reprezintă brandul Enterprise Rent-A-Car, cel mai mare la nivel mondial. În România, Enterprise deţine o flotă de 800 de maşini Enterprise Rent-A-Car este o companie americană inaugurată în 1957, fiind prezentă în 100 de ţări cu peste 10.000 de birouri.
Sursa: www.agerpres.ro
- Decizie decisivă în PSD: Partidul intră oficial la guvernare cu 11 miniștri și un vicepremier. Sorin Grindeanu strică unanimitatea și se abține
În ședința Comitetului Politic Național, liderii PSD au votat să intre în guvernul Luca Niculescu. În cadrul ședinței s-a dat un vot și pentru lista de miniștri, iar PSD va avea vicepremier și 11 miniștri în viitorul Guvern. Conform surselor noastre, în ședința Comitetului Politic Național al PSD, Sorin Grindeanu și fostul lider al PSD, … - Bomba cu ceas de pe masa Cabinetului Niculescu! Zeci de dosare de infringement trebuie închise urgent pentru a evita sancțiunile UE
Miniștrii cabinetului Luca Niculescu vor avea de gestionat, dacă vor primi votul de învestitură, un pachet legislativ consistent format din cel puțin 39 de OUG-uri și proiecte de lege restante care trebuie adoptate rapid în Palatul Victoria și în Parlament până la finalul acestui an, conform unei informări care a ajuns în posesia Știripesurse.ro. Urgența … - Colaps iminent în sănătate: Ministrul Cseke Attila avertizează că spitalele rămân fără bani în maximum trei săptămâni
Ministrul Sănătății, Cseke Attila, trage un semnal de alarmă fără precedent privind situația financiară a sistemului sanitar. În mai puțin de trei săptămâni, spitalele din România riscă să rămână complet fără fonduri de funcționare. Cu visteria goală și fără opțiuni de a muta bani dintr-un buget în altul, nota de plată a acestui blocaj va … - WhatsApp introduce funcția de programare a mesajelor: Expediere automată fără conexiune activă la internet
După ani de așteptare și numeroase solicitări din partea comunității, WhatsApp face un pas uriaș în gestionarea comunicării digitale. Aplicația deținută de Meta se pregătește să lanseze funcția de programare a mesajelor, o facilitate care le va permite utilizatorilor să seteze expedierea unui text pentru o dată și o oră ulterioară. Marele avantaj al acestei … - Un nou gigant cu prețuri mici vine în România! Flying Tiger deschide primele magazine în 2027
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen intră pe piața din România începând cu anul 2027. Lansarea face parte dintr-un acord strategic încheiat cu BALFIN Group, un vehicul de investiții controlat de omul de afaceri albanez Samir Mane. Cu o prezență activă în peste 45 de țări, rețeaua de magazine comercializează la prețuri accesibile articole pentru casă, …




