Social

Taximetriștii amenință cu greva foamei

Taximetriştii, membri ai Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT), vor intra în greva foamei, dacă nu le sunt soluţionate revendicările după cele trei zile de protest, a declarat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele organizaţiei, Remus Nedelcu.

„Noi încă aşteptăm invitaţia premierului sau să ne viziteze dânsul aici în Piaţă (Piaţa Constituţiei – n. r.) astăzi, dacă nu, mâine, dacă nu, poimâine. Avem trei zile de protest. Dacă în aceste trei zile nu se rezolvă nimic, colegii noştri din toată ţara au de gând să facă greva foamei la Guvern şi la fiecare prefectură de judeţ, la nivel naţional, ca să audă o Europă întreagă că la noi nu se vrea reglementarea, aşa cum s-a întâmplat în majoritatea ţărilor din Europa… Aşteptăm să ne cheme cineva, să stăm de vorbă, să spunem oamenilor noştri din toată ţara că se va reglementa acest OG 49 (OUG 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto – n. r.). Sperăm să rezolve”, a spus Remus Nedelcu.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button