Social

TAS: Ana Bărbosu, șanse mai mari decât Sabrina Voinea la medalie

Ana Bărbosu are șanse mai mari decât Sabrina Voinea să obțină medalia olimpică la sol după contestațiile depuse la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, susține o sursă din cadrul TAS pentru Golazo.ro.

„Ai doar un minut, dacă ești ultima gimnastă, nu două, cum e în mod normal. Tocmai pentru a nu se aștepta foarte mult până la afișarea rezultatelor finale. Iar acest minut se pare că a fost depășit. Acum să vedem cum se vor apăra arbitrele de la finala solului. Adică, mai exact, Federația Internațională de Gimnastică (n.r. – FIG). Cred că au minutul la care a fost înregistrată contestația antrenoarei din America, iar ora la care s-a terminat exercițiul sportivei este simplu de aflat. Așa că se va vedea dacă s-au încadrat în minutul regulamentar”, a explicat sursa respectivă.

Întrebat cine are șanse mai mari să obțină medalia la TAS

„Din punctul meu de vedere, Ana Maria Barbosu. Pentru că la Sabrina Voinea nu s-a făcut o contestație pentru spațiu. Mă refer în timpul concursului. Ci una legată de punctajul de la dificultate. Iar acum, la TAS, se merge cu contestație la decizia arbitrelor de călcare în afara spațiului de competiție. Deci sunt mai puține șanse, dar nu e imposibil”.

Ana Bărbosu a fost considerată câștigătoare a bronzului olimpic preț de câteva zeci de secunde.  În urma contestației  Jordan Chiles a fost obținut medalia în locul româncei.

Contestația Sabrinei Voinea a fost însă respinsă, iar imaginile prezentate ulterior de NBC arată că sportiva  nu ieșise de pe covor.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button