Țară bananieră! Alegerile se fură iar la urne. Vin vremuri grele
Ovidiu Voicu, directorul Center Public Innovation, afirmă după valul de acuzații de fraude electorale, că „n????-???????? î???????????????????? î???? ???????????????? ș???? ???????????????????????????????????? ???????? ????????????ă ???????????? ???????? ????????????????”.
„???????????? ???????????????????????????? ????????????????????”, in opinia sa.
„De câteva cicluri electorale, am văzut că România a depășit momentul în care alegerile se furau la urne, în ziua votării. Eram și noi o democrație consolidată, în care alegerile se furau prin manipulare și dezinformare în campania electorală și prin folosirea resurselor publice între campanii.
Au fost mereu situații izolate, mai ales la alegerile locale, mai ales în comune mici, în care unii primari profitau de slăbiciunile sistemului. Câteva sute de voturi cumpărate cu 50/100 lei bucata sau câteva zeci de „flotanți” aduși strategic în comună puteau să facă diferența.
Nu era însă un furt sistemic, organizat. Momentul de inflexiune a fost când SIMPV – Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot, adică omul cu tableta – a fost introdus în procedură.
Iată însă că mai este un element cheie, pe care l-am considerat implicit: existența unei competiții electorale reale. De bine de rău, întotdeauna am avut două, trei, uneori chiar patru formațiuni relativ mari, naționale, care se concurau și se păzeau unii pe ceilalți.
Marea comasare a schimbat acest lucru. Acolo unde PSD și PNL nu s-au concurat reciproc, cum e situația la București, nu a avut cine să păzească urnele. Vedem încercări primitive, de anii ’90 de a manipula rezultatul alegerilor: buletine deja ștampilate; anularea voturilor unor competitori prin aplicarea, pe șest, a unor ștampile în plus; falsificarea – pardon, transcrierea „greșită” – a proceselor verbale.
Sunt semne că asistăm și la sabotarea sistematică a unor competitori mici, chiar și acolo unde PSD și PNL se concurează reciproc, dar se înțeleg să excludă terți. Exemplul evident e Reper, ai cărui alegători au găsit numeroase exemple de secții de vot unde ei au votat, dar procesele verbale au consemnat zero voturi pentru acest partid. Mă aștept să fie situații similare și pentru SOS sau AUR, dar alegătorii acestor partide nu sunt la fel de frustrați de rezultat sau de bine informați unde să verifice votarea.
Este înspăimântător că pare să funcționeze. Chiar puși în fața dovezilor, organizatorii alegerilor nu dau înapoi. Mizează pe mass-media tradițională, cumpărată, pentru a acoperi scandalul. Mă tem că, în viitor, cele două partide vor fi încurajate să restrângă și alte libertăți civile. Tot prin metode similare, prefăcându-se că totul e în regulă, și lucrând la limita legalului.
Amintesc și că, privită dinspre vest, situația din România e bună. Avântul dreptei extreme sau radicale a fost limitat, influența rusească asupra deciziilor de securitate este aproape inexistentă, România se aliniază constant la politicile regionale de securitate comune. Partenerii internaționali vor fi foarte puțin motivați să dea atenție unor „detalii”, precum libertățile, atât timp cât situația rămâne stabilă. Ne așteaptă vremuri grele”, a scris Voicu pe pagina sa de Facebook.