Politică

Tanczos Barna, implicat într-o rețea de crimă organizată prin care se organizează partide ilegale de vânătoare pentru milionari excentrici

La nivelul ministerului Mediului condus de UDMR funcționează o rețea de crimă organizată care se folosește de derogările pentru vânarea urșilor problemă pentru a organiza vânători ilegale pentru trofee. Toate aceste partide ilegale de vânătoare sunt organizate pentru milionarii excentrici cu acordul oficialilor de la ministerul Mediului.

„Derogările” acordate de Ministerul Mediului pentru împușcarea urșilor dăunători, care crează probleme în sate, sunt folosite de organizatorii de vânători pentru trofee. Este cazul ursului Arthur, considerat de activiștii de mediu, unul dintre cei mai mari din România și din Europa. Afirmația îi aparține fostului senator USR, Mihai Goțiu.

Un imens scandal a izbucnit după ce s-a aflat că prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein l-a ucis pe Arthur, cel mai mare urs din România. Cu toate că vânătoarea de urși este interzisă în România, prințul a primit o derogare de la Ministerul Mediului pentru a vâna o ursoaică ce ar cauzat pagube anul trecut la ferme din Ojdula, județul Covasna. În loc să vâneze ursoaica respectivă, l-a ucis pe Arthur, considerat „regele urșilor” un trofeu de aproape 600 de puncte.

Mihai Goțiu s-a arătat revoltat de uciderea ursului Arthur, dar și de declarațiile făcute de cei doi membri ai Guvernului.

Nici n-aș putea cataloga ce e mai revoltător: uciderea ursului Arthur, despre care ecologiștii de la Agent Green și VGT spun că ar fi cel mai mare exemplar observat în România, ori declarațiile făcute de membrii Guvernului.

«Se pare că nu e cel mai mare urs» a spus prim-ministrul României, Florin Cîțu, de parcă despre asta e discuția, și nu despre faptul că, în mod abuziv, s-a folosit un document semnat de ministrul Mediului, pentru a «extrage» un urs potențial periculos (în fapt, o ursoaică), pentru o partidă de vânătoare de trofeu, lucru total ilegal.

Tanczos Barna, ministrul Mediului, zice și el că așteaptă rapoartele anchetelor oficiale, ale Gărzii de Mediu, respectiv ale Gărzii Forestiere, pentru a se stabili dacă a fost împușcat ursul pentru care s-a dat derogare și nu altul. De parcă o banală verificare (s-a dat derogare pentru o ursoaică, dar s-a împușcat un mascul) nu răspunde cât se poate de clar, înainte de orice procedură birocratică, despre ce fel de «extragere» a fost vorba”, a scris Mihai Goțiu în textul postat.

Mihai Goțiu a precizat că atât timp cât se va discuta despre cote de intervenție, vor exista derogări abuzive care vor permite uciderea unor animale trofeu.

„Deloc întâmplător, despre problema urșilor am discutat de mai multe ori cu Tanczos Barna, și în Senat, și după ce a fost numit ministru și de fiecare dată i-am semnalat problema: atâta vreme cât se discută despre «cote de intervenție» orice derogare poate duce la o vânătoare ilegală, în care nu urșii așa-zis periculoși (asta e o altă discuție) ajung să fie împușcați, ci masculii cei mai reprezentativi ai speciei, considerați a fi trofee.

Adică urșii care au cel mai mic grad de pericol pentru oameni și bunurile lor – pentru că tocmai faptul că sunt masculi alfa le permite să aibă teritorii bine delimitate și se descurcă să trăiască în sălbăticie fără să fie nevoiți să se apropie de sursele de hrană din așezările umane”, a mai scris Mihai Goțiu.

Fostul senator a precizat că ministrul Mediului cunoaște această situație, dar a continuat să o nege. Iar  împușcarea lui Arthur, de către prințul din Liechenstein, confirm faptul că există o rețea de crimă organizată care se folosește de „derogări” pentru a organiza vânători pentru trofee.

„Așadar, pot depune mărturie că domnului ministru i-a fost adusă la cunoștință situația (și nu, n-am fost eu singurul care l-a informat), dar a continuat să o nege. Iar faptul că un prinț de prin alte colțuri ale Europei a ajuns să-l «extragă» pe Arthur are relevanță nu atât prin calitatea lui de prinț, ci prin aceea că ne arată că nu e vorba de un fapt izolat, de un accident, ci de o rețea care utilizează «derogările» pentru a atrage vânători de trofee (și evident pentru a încasa sume considerabile pentru acest «privilegiu».

Că nu cred că-și închipuie cineva că prințul «de poveste» a aflat de la rubrica de mică publicitate a Guvernului României și a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, că într-un oarecare sat din Covasna, cu greu de găsit pe hartă, se organizează o vânătoare.

Din păcate, cam asta e «expertiza» premierului și a ministrului Mediului în domeniul protecției biodiversității. A unei biodiversități din care face parte și omul și de care depinde calitatea vieții umane. Dar asupra acestui aspect, voi reveni”, a scris Mihai Goțiu în postarea pe Facebook.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button