Infirmieră vindecată de COVID a donat de cinci ori plasmă salvatoare pentru alți pacienți

În timp ce în țară se adună cu greu plasma de la foștii bolnavi de Covid 19, o infirmieră din Arad a donat pentru a cincea oară. Un gest nobil, care înseamnă o șansă la viață pentru cei infectați cu noul coronavirus. Femeia de 61 de ani s-a îmbolnăvit de Covid în spital, a făcut o formă ușoară și s-a vindecat cu câteva săptămâni în urmă. Conștientă de importanța donării de plasmă, infirmiera a făcut acest lucru de ori de câte ori a putut.
Adriana Furdiuc lucrează ca infirmieră la spitalul județean Arad, din anii 80. A fost însă și pacientă, când în viață a dat peste un moment de cumpănă. O operație pe care a depășit-o cu bine. Acesta a fost momentul în care Adriana a hotărât să facă bine oricând poate.
Adriana donează sânge acum ori de câte ori este nevoie. De Covid, infirmiera s-a îmbolnăvit când lucra în secția ATI.
Când a aflat că se poate dona plasmă, Adriana Furdiuc nu a stat pe gânduri și din două în două săptămâni a repetat procedura.
Din 4 mai, când au început recoltările de plasmă în Arad, mai mulți pacienți cu vârste între 22 și 61 de ani au făcut 72 de donări de plasmă.
Donatorii de plasmă, la fel ca și cei de sânge, primesc o zi liberă de la serviciu în ziua recoltării, 7 bonuri de masă și gratuitate pe mijloacele de transport locale.
Sursa: www.stiriletvr.ro
- Fost comisar european pentru Justiție care ne dădea lecții de anticorupție inculpat pentru spălare de bani
Fostul comisar european pentru justiție, Didier Reynders, a fost inculpat pentru spălare de bani și alte delicte încă neprecizate, potrivit presei belgiene, citată marți de agenția EFE. Didier Reynders, politician liberal belgian care până în data de 30 noiembrie 2024 a fost comisar european pentru justiție, poziție din care superviza respectarea statului de drept în … - Marea problemă a plecării Carrefour din România
Lanțul francez de supermarketuri Carrefour se pregătește să vândă magazinele din România și a mandatat banca BNP Paribas să caute cumpărător. Concentrarea în retail este însă destul de mare pe piața locală, ceea ce a devenit o îngrijorare și pentru Consiliul Concurenței. „Deja noi suntem destul de îngrijorați de concentrarea în retail. Când vorbim de … - România, în pericol să piardă 200 de milioane de euro din PNRR – Mafia pensiilor speciale blochează reforma justiției
România riscă să rateze o nouă tranșă de finanțare europeană, după ce Comisia Europeană a avertizat că peste 200 de milioane de euro din PNRR ar putea fi pierduți definitiv. Motivul: blocarea reformei pensiilor speciale, în special a celor din sistemul judiciar – o condiție esențială pentru accesarea fondurilor europene. Reforma pensiilor speciale, sabotată din … - Ion Cristoiu: Aștept ca Nicușor Dan să dovedească implicarea Moscovei în campania lui Călin Georgescu
Publicistul Ion Cristoiu a ironizat declarațiile recente ale președintelui Nicușor Dan, care a sugerat implicarea Moscovei în campania lui Călin Georgescu. Într-o intervenție în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show”, jurnalistul a spus răspicat că astfel de afirmații trebuie susținute cu dovezi clare, nu doar lansate pentru efect electoral. „Toate firele duc la Moscova”? Atunci să … - Scandalul salariului minim se amplifică. Ministrul Finanțelor: „Nu este momentul pentru o nouă creștere”
Controversa privind majorarea salariului minim continuă să divizeze Guvernul și mediul de afaceri. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat într-un interviu pentru Antena 3 că România „nu este în momentul potrivit” pentru o nouă creștere salarială, invocând încetinirea economiei și riscul pierderii competitivității în sectorul privat. Nazare: „Salariul minim a crescut deja cu 75% din …