Doi poliţişti aflați în timpul liber au fost răniţi după ce au intrat cu maşina într-un copac. Cel aflat la volan avea o alcoolemie de 0,50mg/l

Doi poliţişti au fost răniţi în noaptea de marţi spre miercuri după ce au intrat cu maşina într-un copac, accidentul având loc într-o comună din judeţul Constanţa. Cel aflat la volan avea o alcoolemie de 0,50mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei doi poliţişti se aflau în timpul liber.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 02.00, un bărbat în vârstă de 30 de ani, aflându-se sub influenta băuturilor alcoolice (0,50mg/l alcool pur în aerul expirat) a condus un autoturism pe strada Prelungirii din localitatea Seimeni, iar la un moment dat a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.
În urma accidentului rutier, au fost răniţi conducătorul auto şi pasagerul din dreapta, un bărbat de 21 de ani. Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa pentru îngrijiri medicale.
În cauză poliţiştii au deschis un dosar penal.Victimele accidentului rutier sunt poliţişti în cadrul PTF Cernavodă şi se aflau în timpul liber.
Sursa: News.ro
- Fără taxe plătite, fără mașină! Guvernul le interzice românilor să mai cumpere autoturisme dacă au datorii la statGuvernul pregătește o nouă măsură șocantă: românii care au restanțe la impozitele locale sau la amenzile de parcare nu vor mai putea cumpăra mașini. Mai mult, li se va refuza și eliberarea autorizațiilor de construire, iar redobândirea permisului de conducere va fi condiționată de plata integrală a amenzilor. Autoritățile vor putea chiar reține bani din …
- Românii plătesc la nesfârșit pentru casele lor, în timp ce în alte țări, proprietatea chiar înseamnă proprietateÎn timp ce în România oamenii sunt obligați să plătească an de an impozit pe propria locuință, un bun deja cumpărat și impozitat în momentul achiziției, în alte țări europene, precum Lituania sau Estonia, proprietatea este respectată și nu este taxată abuziv. În România, statul nu se mulțumește să-ți ia banii o dată: te pune …
- Am înlocuit doar dulapul la Cotroceni – un președinte care tace și un guvern care taieÎn plină criză economică și socială provocată de măsurile brutale ale Guvernului condus de Ilie Bolojan, președintele României, Nicușor Dan, pare să fi intrat într-o tăcere totală. De săptămâni bune, șeful statului lipsește din spațiul public, fără nicio reacție la politicile de austeritate care afectează profund milioane de români. Singura „realizare” recentă a Administrației Prezidențiale? …
- Dan Dungaciu: „Inițierea moțiunii de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen de către un europarlamentar român e o victorie în sine”Analistul politic Dan Dungaciu a analizat implicațiile politice ale inițierii moțiunii de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen, subliniind tensiunile din interiorul grupului conservator condus de Georgia Meloni. Dan Dungaciu a dezvăluit că în interiorul grupului politic al premierului italian Georgia Meloni au existat disensiuni majore legate de susținerea moțiunii împotriva șefei Comisiei Europene, pe …
- Cornel Nistorescu: Nicuşor Dan, marele trompetist al reducerii deficitului bugetar, a dispărut„Cuvîntul cel mai auzit în aceste zile este „dezastru”. Și dacă deschizi frigiderul sau cămara, te poți trezi că auzi aceeași vorbă. Si cîinii o latră, și pisicile o miaună, și ziariștii o învîrt pe toate tonurile cu tot apetitul lor de vești proaste, de accidente și sînge proaspăt. Toată suflarea românească învîrte cuvîntul acesta …