Comisia juridică a Senatului a respins proiectul USR privind votul în două zile la alegerile locale din septembrie

Senatorii jurişti au dat, marţi, raport de respingere la proiectul iniţiat de senatoarea USR Florina Presadă care vizează prelungirea votării pe parcursul a două zile la alegerile locale din septembrie.
„Ce rost are să spui că data votării e 27 septembrie, dar ziua de votare e 26 plus 27? Nu mi-e foarte clar. Plus că Parlamentul a stabilit deja ziua votării, s-a intrat deja în procedură, s-au depus candidaturile, nu avem cum să facem modificări legislative cu 45 de zile înainte de alegeri”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Şerban Nicolae.
Iniţiatorul propune desfăşurarea votării pe parcursul a două zile (sâmbătă, 26 septembrie, şi duminică, 27 septembrie), „în fiecare dintre aceste zile, votarea urmând să înceapă la ora locală 7,00 şi să se încheie la ora locală 21,00, pentru a fi asigurate premisele pentru realizarea distanţării fizice a participanţilor, astfel încât aceştia să îşi poată exprima votul fără a exista aglomerări la secţiile de votare ca urmare a măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.
Senatoarea USR mai propune creşterea numărului de secţii de votare, prin amenajarea de structuri uşoare de tip container, cu respectarea condiţiilor de siguranţă.
„Pentru realizarea votării pe parcursul a două zile se impune stabilirea măsurilor necesare pentru asigurarea securităţii urnelor de vot, ştampilelor, listelor electorale, buletinelor de vot nefolosite şi a celorlalte documente ale biroului electoral al secţiei de votare, pe perioada celor două zile în care va avea loc votarea”, potrivit expunerii de motive.
Proiectul USR mai prevede ca „partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale să poată nominaliza pentru o secţie de votare, în calitate de delegaţi, persoane diferite pentru fiecare zi de votare, în scopul facilitării participării acestor delegaţi la procesul electoral”.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora ar putea fi adoptată tacit de Senat, dacă forul superior al Parlamentului nu se va mai întruni în plen în actuala sesiune extraordinară.
Proiectul face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Cameră sesizată.
- Europarlamentar Impostor AUR cere la Bruxelles intervenția UE pentru dizolvarea Parlamentului României
Scenă de comedie absurdă la Bruxelles: în timp ce la București jocurile erau deja făcute, iar Guvernul Luca Niculescu avea deja toate voturile asigurate, la Parlamentul European se consuma un comedie politic de un ridicol desăvârșit. „Liderul europarlamentarilor” partidului a început să silabisească solemn foi pline de concepte mult prea mari pentru capacitatea sa de … - Sărăcia stinge lumina: Românii și-au tăiat consumul de curent cu peste 11%, în timp ce „băieții deștepți” exportă energia pe bandă rulantă
Consumul de energie electrică al populației a înregistrat o scădere de 11,3% în primele opt luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). La nivel național, consumul final de electricitate s-a redus cu 4%, în timp ce exporturile de energie au crescut. Consumul … - Lovitură fatală pentru PNL! Înalta Curte obligă partidul să dea înapoi 14 milioane de lei din campania lui Nicolae Ciucă
Lovitură financiară pentru Partidul Național Liberal, care pierde definitiv procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) privind banii încasați de la stat pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins joi, 15 octombrie 2026, recursul formulat de PNL împotriva unei sentințe a Curții de Apel București, … - Lovitură de teatru la Timișoara! Simonis vrea candidat comun, dar pune o condiție strictă: să fie liberal, nu de la USR!
Alfred Simonis a anunțat că este deschis să susţină un candidat comun propus de PNL-USR . Condiția este ca acesta să fie din PNL, dacă se vor organiza alegeri parţiale pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara, rămasă vacantă după ce Dominic Fritz şi-a pierdut mandatul. Simonis: Susţin un candidat PNL-USR la Primăria Timişoara dacă … - Bolojan își face bagajele! Mesajul de adio transmis miniștrilor la ultima ședință de la Palatul Victoria
Ilie Bolojan le-a transmis miniștrilor prezenți la ședința de Guvern de vineri, 16 octombrie, că este foarte posibil ca aceasta să fie ultima reuniune a actualului Executiv, potrivit surselor ȘTIRIPESURSE.RO. Premierul interimar le-a mulțumit tuturor pentru colaborare și pentru activitatea desfășurată. Mesajul vine înaintea votului de învestitură pentru Guvernul Luca Niculescu, programat marți, 20 octombrie. …




