Uniunea Europeană OBLIGĂ toate țările să sprijine migranții: Comisia Europeană a propus un nou pact pentru a soluționa criza

Comisia Europeană a propus miercuri o reformă a sistemului de azil al Uniunii Europene pentru migranţi, care nu prevede cote obligatorii de refugiaţi, dar introduce în schimb un mecanism de ‘solidaritate obligatorie’ între statele membre ale UE care va fi activat atunci când una dintre acestea se află sub ”presiune” sau într-o situaţie de ”urgenţă”, relatează agenţiile AFP, EFE şi Reuters, relatează Agerpres.
La cinci ani după valul migrator din 2015, noul ”Pact european asupra migraţiei şi azilului” prevede ca ţările ce nu doresc să preia solicitanţi de azil vor trebui să participe la repatrierea celor ale căror cereri de azi sunt respinse sau să-şi aducă alte contribuţii, cum ar fi de exemplu participarea la construcţia unor tabere de refugiaţi.
Această soluţie, descrisă de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, drept un echilibru ”just şi rezonabil” între ”responsabilitate şi solidaritate” între statele UE, are în vedere să convingă ţările care au refuzat cotele obligatorii de refugiaţi, în special cele membre ale Grupului de la Vişegrad (Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia) şi Austria, al cărei cancelar Sebastian Kurz a reafirmat marţi că o repartizare a migranţilor între statele UE ”nu funcţionează”. Se trag astfel şi învăţămintele eşecului soluţiei cotelor de refugiaţi decise în 2016.
Foarte aşteptata reformă a sistemului european de azil, amânată de mai multe ori, are în vedere şi protejarea de urmăriri penale a ONG-urilor care salvează migranţi pe mare, iar un mecanism de solidaritate între statele membre este prevăzut şi pentru salvările pe mare.
În esenţă, noul pact revizuieşte principiul din ”Regulamentele Dublin” conform căruia prima ţară din UE unde ajunge un migrant extracomunitar este responsabilă cu soluţionarea cererii sale de azil, schimbare cerută în special de ţările aflate în prima linie a sosirii migranţilor, precum Grecia sau Italia.
Conform noii propuneri a Comisiei Europene, ţara care va examina cererea de azil va fi aceea unde migrantul are o rudă sau unde a muncit ori a studiat. În celelalte cazuri, prima ţară de sosire va rămâne în continuare responsabilă cu soluţionarea acestei cereri, dar aceasta poate solicita Comisiei Europene în cazul unei presiuni migratorii activarea unui ”mecanism de solidaritate obligatorie”.
Odată ce Comisia aprobă activarea acestui mecanism, ea decide şi numărul migranţilor care ar trebui preluaţi de celelalte state membre din ţara aflată sub presiune şi toate ţările vor trebui să-şi aducă o contribuţie în funcţie de forţa lor economică şi de populaţie, iar pentru fiecare migrant adult primit statele membre vor primi din bugetul comunitar 10.000 de euro.
Mai departe, statele UE vor putea opta între primirea unor solicitanţi de azil, o contribuţie la construcţia de tabere de refugiaţi sau finanţarea repatrierii celor fără drept de azil, aceştia din urmă fiind în principal migranţii economici care şi-au părăsit ţara nu din cauza vreunui război, ci pentru o viaţă mai bună în UE, cum este de exemplu cazul marocanilor sau al tunisienilor.
În cazul unei crize comparabile cu cea din 2015, când în UE au sosit peste un milion de refugiaţi, opţiunile statelor membre se vor reduce la preluarea migranţilor sau repatrierea celor respinşi, însă dacă o care nu reuşeşte într-un termen de opt luni să repatrieze către ţara lor de origine migranţii a căror expulzare şi-a asumat-o, atunci ea va trebui să-i primească pe teritoriul ei.
Acestea sunt însă alternative nerealizabile pentru ţările mici, care nu au mijloacele necesare, remarcă pentru AFP o sursă europeană. Mai mult, unele state de origine ale migranţilor refuză să-şi preia cetăţenii înapoi. Pentru astfel de situaţii Comisia Europeană are în vedere ca mijloace de presiune elaborarea de rapoarte anuale asupra capacităţii fiecărei ţări de a-şi prelua cetăţenii care au migrat clandestin, o măsură fiind suspendarea vizelor pentru ţările ce refuză primirea propriilor cetăţeni. Potrivit comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, UE are în prezent 24 de acorduri de readmisie cu state terţe, dar ”nu toate funcţionează”.
Sursa: Agerpres
- Maia Sandu invită firmele românești să investească în Republica Moldova, dar cu riscuri majorePreședintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat o invitație companiilor românești de a investi în țara vecină, subliniind beneficiile financiare din partea Uniunii Europene, dar fără a menționa incertitudinile economice și politice care ar putea afecta aceste investiții. În cadrul Forumului Economic „Investiţii – Dezvoltare – Integrare Europeană” de la Chişinău, Maia Sandu a subliniat …
- Controalele ANPC s-au transformat într-un spectacol al opulenței: Piedone cu cizme de 624 de euroCristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 5 și actual președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a reușit să atragă atenția, dar nu datorită măsurilor luate în cadrul controalelor sale, ci datorită unui detaliu vestimentar care a devenit rapid un simbol al luxului ostentativ: cizmele sale de 624 de euro. În timp ce …
- Șefa UPU de la Spitalul Județean Constanța dată afară pe motiv că „e nevoie de un bărbat” pentru funcție: un abuz flagrant de discriminare!Managera Spitalului Județean Constanța a decis să o demită pe șefa Unității de Primiri Urgențe, dr. Rodica Tudoran, sub pretextul că funcția ar trebui ocupată de un bărbat. Aceasta a justificat schimbarea prin nevoia unui lider care „să poată alerga între heliport și spital”, un discurs profund discriminatoriu. Incidentul a stârnit un val de reacții …
- Cererea americană de ouă din România respinsă din cauza reglementărilor UEAmericanii au solicitat ouă din România pentru a suplini deficitul cauzat de epidemia de gripă aviară, însă legislația sanitar-veterinară europeană și condițiile impuse de SUA fac imposibilă îndeplinirea cerințelor, lăsând țările europene într-o poziție vulnerabilă pe piața internațională. Statele Unite au adresat o cerere pentru importul de ouă din România, dar livrările nu pot fi …
- Economia României în pericol: Inflația și concedierile amenință industriile auto și conexeIndustria auto românească se confruntă cu riscuri majore din cauza taxelor impuse de Statele Unite, iar un val de concedieri este iminent. Pe lângă aceste probleme, inflația continuă să erodeze puterea de cumpărare a românilor, iar prognozele economice sugerează o înrăutățire a situației pe termen scurt. România se află într-un moment extrem de delicat din …