SĂNĂTATE

Specialiștii au constatat că vaccinul Johnson & Johnson provoacă o afecțiune neurologică rară

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a înscris joi sindromul Guillain-Barré, o afecţiune neurologică rară, ca efect secundar „foarte rar” al vaccinului anti-Covid-19 produs de Johnson & Johnson.

Potrivit EMA, 108 cazuri de sindrom Guillain-Barré au fost semnalate în lume până la data de 30 iunie, la un număr de peste 21 milioane de persoane cărora li s-a administrat vaccinul Janssen al companiei americane Johnson & Johnson, scrie AFP. O persoană a decedat.

„După ce a evaluat datele disponibile, Comitetul de evaluare a riscurilor în materie de farmacovigilenţă al EMA (PRAC) a considerat că o relaţie cauzală între vaccinul COVID-19 Janssen şi sindromul Guillain-Barré este posibilă”, a informat agenţia într-un comunicat.

Sindromul Guillain-Barré este o afecţiune a nervilor periferici caracterizată printr-o slăbiciune, chiar o paralizie progresivă, care debutează cel mai adesea la nivelul picioarelor şi urcă uneori până la a afecta muşchii respiratori, apoi nervii de la nivelul capului şi al gâtului.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button