UE şi Marea Britanie nu au înregistrat progrese majore în negocierile post-Brexit

Uniunea Europeană şi Marea Britanie au anunţat vineri după-amiază că nu au înregistrat progrese majore în noua sesiune de negocieri pe tema relaţiilor post-Brexit, informează agenţia de presă Reuters.
„Săptămâna aceasta nu au fost progrese semnificative. Nu putem merge la infinit în acest fel”, a declarat Michel Barnier, negociatorul UE pe tema Brexit.
Oficialul UE a subliniat că există în continuare disensiuni pe tema garanţiilor privind competiţia corectă, gestionarea noii relaţii bilaterale şi drepturile de pescuit. S-au înregistrat unele progrese în problema garanţiilor în materie de respectare a drepturilor omului, dar nu s-a ajuns încă la niciun acord nici în această problemă, a explicat Barnier.
Marea Britanie a avut un mesaj asemănător. „Progresele rămân limitate, dar discuţiile au avut un ton pozitiv. Negocierile vor continua şi menţinem angajamentul de a ajunge la un rezultat pozitiv”, a declarat David Frost, negociatorul Guvernului britanic pe tema Brexit.
Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene. Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale. Liderii UE i-au transmis în mod repetat că timpul este foarte scurt. Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană.
Downing Street susţine că vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor, în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie.
Sursa: www.mediafax.ro
- Datoria publică a României va depăși 60% din PIB în 2025
În ultimii 10 ani datoria publică a României a crescut de mai mult de trei ori. Am ajuns de la 315 miliarde lei datorie în 2015 la peste 1.000 miliarde lei anul acesta. La finalul anului 2020, datoria publică era de 590 miliarde lei, deci în ultimii cinci ani aproape că s-a dublat. Cea mai … - Sorin Constantinescu explică de ce a finanțat Recorder: Există mafie în justiție, controlată de politic
Sorin Constantinescu, susținător al curentului suveranist și unul din oamenii care au afaceri în domeniul jocurilor de noroc, a explicat de ce a finanțat Recorder. Jurnalistul mafiei media, Victor Ciutacu, a dezvăluit că Sorin Constantinescu a finanțat cu 2.500 de lei Recorder și a felicitat site-ul pentru documentarul de pe justiție. „Eu, spre deosebire de … - Peste 300 de magistrați li s-au alăturat celor care denunță „justiția capturată”. Cine sunt cei peste 500 de semnatari, inclusiv un nume surprinzător
Numărul semnatarilor mesajului de solidaritate cu magistrații care au făcut dezvăluirile din documentarul Recorder a ajuns vineri la 518. Lista este deschisă de fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi, care acum conduce Parchetul European. Printre semnatari se află și 33 de judecători ai Curții de Apel București.Joi seară, lista era semnată de 178 de … - Borfașul penal de la Iași, deranjat de proteste și demascarea judecătorilor corupți. Cu ajutorul mafiei din justiție a reușit să fure și să rămână liber
Primarul PNL al Iașului, Mihai Chirica, spune că nu i-a plăcut documentarul Recorder „Justiție capturată”: „Să ne împușcăm în cap sistemul judiciar, considerându-l în totalitate corupt, mi se pare cea mai mare prostie pe care putea să o facă poporul român față de propriul lui stat”. Întrebat vineri la postul „Radio Hit” cum i s-a … - Gruparea mafiotă Savonea pregătește la Înalta Curte dezmembrarea completurilor și trecea mandatelor de siguranță națională de la penaliști la judecători de contencios
O sursă oficială din Înalta Curte, apropiată de „Gruparea Savonea” și care a vorbit sub condiția anonimatului, ne-a declarat că, într-adevăr, a circulat o ciornă cu noile propuneri, asupra cărora nimeni nu ar fi avut de obiectat, dar că o decizie finală nu a fost luată. Chestiunile vor fi tranșate săptămâna viitoare, miercuri, de către …