Guvernul aprobă luni prelungirea stării de alertă. Noi măsuri de relaxare vor fi luate, cum ar fi posibilitatea participării la manifestaţii şi adunări publice
Guvernul se reunește luni, de la ora 12.00, în şedinţă pentru a aproba un proiect de hotărâre privind prelungirea stării de alertă. Înaintea întrunirii Executivului, este programată, de la ora 11.00, o întâlnire a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care va stabili noile măsuri care vor fi aplicate odată cu deciziade prelungire a stării de alertă pentru alte 30 de zile
Executivul a prelungit, printr-o hotârâre în şedinţa din 16 august, starea de alertă pentru încă o lună.
Premierul Ludovic Orban a anunţat, duminică la Călăraşi, că a fost de acord cu ideea posibilităţii de a organiza adunări publice, însă în anumite condiţii probabil similare cu cele de la adunările electorale şi anume participarea unui număr de maxim 100 de persoane în aer liber, respectându-se distanţarea fizică şi obligaţia de a purta mască. „Nu vreau să mai comenteze cineva că vrem să cenzurăm dreptul de manifestare al oamenilor”, a adăugat şeful Executivului.
Întrebat ce alte măsuri de relaxare vor mai fi, premierul a răspuns: „Mai avem alte câteva propuneri, deocamdată aştept şi punctul de vedere din partea grupului de suport al CNSU, care cuprinde specialiştii, şi în funcţie şi de punctul lor de vedere vom anunţa orice alt fel de măsură”.
Sursa: News.ro
- De ce împrumutul SAFE pentru arme e o țeapăGuvernanții se laudă cu programul SAFE, prin care România urmează să primească 17 miliarde de euro pentru achiziții de armament. Însă ceea ce nu spun este că acești bani nu vin gratuit, ci sub formă de credit. Un credit pe care românii îl vor rambursa ani de zile, cu dobânzi uriașe, fără ca țara să …
- Economiștii afirmă că majorarea prețurilor la alimente nu este determinată de eliminarea plafonării adaosului comercial, ci de măsurile fiscale luate de guvern și de creșterea prețurilor la energieAnalistul economic Adrian Negrescu atrage atenția că scumpirea alimentelor de bază nu este generată de eliminarea plafonării adaosului comercial, așa cum se vehiculează în spațiul public, ci de măsurile fiscale adoptate de Guvernul Bolojan și de liberalizarea tarifelor la energia electrică. Potrivit acestuia, ideea că producătorii și comercianții urmăresc să majoreze prețurile fără motiv este incorectă și ar avea …
- AUR apără demnitatea Parlamentului: moment de reculegere pentru Charlie Kirk, sabotat de partidele globalisteParlamentarii AUR au demonstrat luni, 15 septembrie 2025, că respectul față de victimele violenței politice nu ar trebui să aibă culoare ideologică. În timp ce AUR a cerut un moment de reculegere în memoria lui Charlie Kirk, lider conservator american asasinat, partidele globaliste au ales boicotul și ironia. Gestul care trebuia să unească clasa politică …
- Arborează tricolorul, fii patriot, protejează-ți familia, apără-ți copiii, fii curajos, luptă pentru RomâniaAstăzi, mai mult ca oricând, România are nevoie de oameni curajoși, de patrioți care nu-și pleacă fruntea în fața trădării și a minciunii. Arborează tricolorul cu mândrie și adu-ți aminte că sub aceste culori au luptat și au murit înaintașii noștri pentru libertate și demnitate. Protejează-ți familia, apără-ți copiii și crede în valorile care ne-au …
- Cristina Dumitrescu (AUR): „600.000 de români din Ucraina, tratați ca cetățeni de mâna a doua”Președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, Cristina Dumitrescu, trage un semnal de alarmă privind situația etnicilor români din Ucraina, cărora le este refuzat dreptul la dublă cetățenie. Senatorul AUR acuză autoritățile de la Kiev că au aprobat lista statelor ale căror cetățeni pot deține cetățenie multiplă, fără ca România să fie inclusă, deși în țara vecină trăiesc peste 600.000 de etnici români. „În urmă cu câteva luni, Rada Supremă de la Kiev a fost de acord cu multipla cetățenie pentru cetățenii ucraineni. Însă președintele Zelenski a anunțat lista țărilor pentru care se va permite dublă cetățenie: Germania, …