Știrile 60m.RO

Lider politic francez: Macron ne-a spus că dacă rușii avansează spre Odessa sau Kiev e posibilă o intervenție a trupelor occidentale

Președintele Partidului Comunist Francez, Fabien Roussel, a declarat joi, citat de publicația L’Independant, că președintele francez Emmanuel Macron vede posibilă o intervenție a trupelor NATO în Ucraina în scenariul în care rușii avansează spre Odessa sau Kiev.

Macron i-a primit joi după-amiază pe liderii partidelor politice pentru o discuție pe tema războiului din Ucraina. La finalul discuțiilor, liderul comuniștilor francezi, Fabien Roussel, a declarat, conform sursei citate, că în discuțiile din spatele ușilor închise Macron a evocat scenariul în care „ar putea fi posibilă o intervenție” militară în Ucraina a trupelor occidentale dacă armata rusă reușește să spargă apărarea ucraineană și  are cale liberă „spre Odessa sau spre Kiev”.

Președinția franceză nu a confirmat și nici nu a infirmat afirmațiile făcute de liderul partidului comunist francez după întâlnire.

Nicio limită?

Un alt participant la discuția cu Macron, coordonatorul partidului stângii radicale Franţa Nesupusă (LFI), Manuel Bompard, a declarat la rândul său că președintele francez le-ar fi spus că nu există „nicio limită” şi nici „linie roşie” în ceea ce priveşte sprijinul Franţei pentru Ucraina.

Conform acestuia, Macron le-ar mai fi spus liderilor politici, la întâlnirea de joi, că „trebuie susţinută Ucraina ‘oricât ar costa'”.

Emmanuel Macron a generat reacții în lanț în cancelariile europene și în NATO după ce a afirmat public săptămâna trecută că trimiterea în Ucraina a unor trupe terestre occidentale „nu poate fi exclusă” în numele unei „ambiguităţi strategice”.

Numeroși membri NATO au reacționat ferm spunând că exclud trupe occidentale în Ucraina. Chiar Ucraina a spus că nu cere trupe străine, ci doar echipamente militare. Doar Cehia, condusă de un fost general, nu a respins scenariul trupelor NATO în Ucraina.

Reacția Kremlinului

Preşedintele francez „continuă să sporească nivelul de implicare directă a Franţei” în conflictul din Ucraina, a reacționat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, după afirmațiile politicienilor francezi care au participat la discuțiile cu Macron.

„Macron este convins de politica sa ce constă în a dori să provoace o înfrângere strategică ţării noastre şi el continuă să sporească nivelul de implicare directă a Franţei” în conflictul din Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o înregistrare video difuzată pe Telegram de un jurnalist rus.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button