Internațional

FBI a ucis un bărbat care îl ameninţase pe Biden

Agenţi speciali ai Biroului Federal de Investigaţii (FBI) au împuşcat mortal un suspect, miercuri dimineaţă, în Provo, statul Utah, în timpul unei operaţiuni de arestare şi de percheziţie care îl viza pe bărbatul ce ar fi formulat ameninţări la adresa lui Joe Biden şi a altor oficiali, înainte de vizita preşedintelui în acest stat din vestul SUA, relatează CNN şi NBC News.

Potrivit plângerii penale depuse la Tribunalul Districtual al SUA din Utah, în baza căreia FBI a obţinut mandatul de arestare şi percheziţie, suspectul, care se numea Craig Robertson, a ameninţat „să ia viaţa şi să îi provoace vătămări corporale preşedintelui Statelor Unite”, dar şi altor personalităţi publice, între care procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg.

Robertson ar fi făcut aceste ameninţări luni. Referindu-se la călătoria lui Biden în Utah, aşteptată în această săptămână, el a spus că trebuie să îşi pregătească camuflajul şi puşca cu lunetă.

În ceea ce priveşte presupusa ameninţare a lui Robertson la adresa procurorului Bragg, suspectul ar fi spus că magistratul are legături cu George Soros şi că are de gând să-l asasineze într-o parcare.

Robertson a menţionat mulţi alţi politicieni, inclusiv procurorul general al New York-ului, Letitia James, procurorul general al SUA, Merrick Garland, şi guvernatorul Californiei, Gavin Newsom.

Un oficial cu rang înalt al administraţiei a declarat pentru NBC News că Biden a fost informat despre raidul FBI de miercuri dimineaţă, soldat cu moartea suspectului.

Biden are programată pentru miercuri seară o deplasare în Utah urmând să participe la un eveniment public joi, în Salt Lake City, pe tema asistenţei medicale pentru veterani.

FBI a precizat într-un comunicat că „investighează un incident armat în care a fost implicat un agent, care a avut loc miercuri, 9 august 2023, în jurul orei 6:15 dimineaţa, în Provo, Utah”.

„Incidentul a început atunci când agenţii speciali au încercat să pună în aplicare mandate de arestare şi de percheziţie la o reşedinţă. Subiectul este decedat”, a precizat FBI.

Niciun agent FBI nu a fost rănit.

„Secret Service este la curent cu ancheta FBI care implică un individ din Utah care a prezentat ameninţări la adresa unui oficial sub protecţie”, a declarat, la rândul său, serviciul care se ocupă de paza preşedintelui.

Centrul Naţional de Operaţiuni împotriva Ameninţărilor al FBI primise un pont în martie de la o companie de social media referitor la un utilizator numit @winston4eagles. Utilizatorul făcuse o postare despre uciderea lui Bragg. La momentul postării, Bragg superviza o anchetă penală asupra fostului preşedinte Donald Trump. La 19 martie, doi agenţi speciali ai FBI l-au confruntat pe Robertson cu privire la comentariul pe care acesta l-ar fi făcut pe reţelele de socializare. Robertson le-a confirmat agenţilor că el era winston4eagles şi a răspuns că respectivul său comentariu „este un vis”.

Documentul de acuzare mai spune că FBI a analizat şi alte comentarii făcute de Robertson pe o altă platformă socială. Robertson deţinea o puşcă cu lunetă şi a ameninţat explicit că va ucide şi alţi oficiali publici, inclusiv pe vicepreşedinta Kamala Harris.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button