Noaptea Muzeelor 2020 îşi deschide porţile pentru tinerii creatori de conţinut digital

Cea de a 16-a ediţie a Nopţii Muzeelor, care va avea loc pe 14 noiembrie, se reinventează pe finalul anului 2020 prin noi activări muzeale, instalaţii de artă, producţii video dedicate, proiecte culturale organizate în muzee sau spaţii alternative, cât şi în mediul virtual, arată un comunicat al organizatorilor.
Potrivit comunicatului, Reţeaua Naţională a Muzeelor lansează o provocare celor mai tineri consumatori culturali şi activează în premieră, sub umbrela Nopţii Muzeelor, apelul de proiecte digitale pentru elevi intitulat „Animaţii, Puzzle, Investigaţii – Vino şi joacă-te cu colecţiile la muzeu!”.
Iniţiativa este menită să incite creativitatea elevilor şi să faciliteze interacţiunea între şcoli şi spaţiile muzeale din ţară, apelul de proiecte încurajând tinerii să exploreze într-un mod creativ şi imaginativ obiectele şi resursele culturale din colecţiile muzeelor din comunităţile lor şi să se înscrie în Noaptea Muzeelor 2020 cu propuneri originale.
Prin implicarea în acest proiect, elevii şi implicit şcolile îşi asumă „proprietatea” şi interesul asupra patrimoniului local şi îl interpretează sub formă de producţii digitale.
Proiectul propune o abordare colaborativă şi se adresează echipelor formate din elevi din aceeaşi clasă de şcoală sau de liceu, clasele VII-VIII, respectiv IX-XI, în număr de minim 10, în funcţie de conceptul proiectului.
Nu există o cerere tip de finanţare pentru proiecte, iar termenul limită de depunere de către echipele de elevi a ideilor de proiecte şi a necesarului de resurse este 16 octombrie 2020, ora 17,00.
„Am dorit ca echipele să fie formate din elevi din aceeaşi clasă pentru a evita selecţia acestora pe baza unor criterii de performanţă. Proiectul se adresează tuturor elevilor, nu doar premianţilor sau olimpicilor. Este un proiect condiţionat de creativitate şi curaj, nu de note bune la şcoală”, afirmă managerul evenimentului Noaptea Muzeelor, Dragoş Neamu.
Vor fi selectate şi finanţate şapte proiecte originale, inventive, care valorifică colecţiile muzeelor din ţară şi care vor fi prezentate publicului exclusiv în mediul virtual. Fiecare proiect câştigător va fi susţinut de către Reţeaua Naţională a Muzeelor din România inclusiv cu medierea accesului la colecţiile şi la resursele muzeelor care fac obiectul scenariilor proiectelor selectate.
Iniţiat în urmă cu 16 ani de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată anual pe plan european, iar în România de către Reţeaua Naţională de Muzeelor (RNMR), fiind un eveniment cultural aşteptat de public de fiecare dată cu mare interes.
- Percheziții la biroul lui Andrii Yermak, șeful de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski
Percheziții la sediul șefului de cabinet al președintelui Ucrainean Volodimir Zelensky, Andrii Yermak, se desfășoară vineri dimineața în cartierul guvernamental, relatează corespondentul „Ukrainska Pravda” de la fața locului. Jurnaliștii au reușit să filmeze cum aproximativ 10 angajați ai NABU și SAPO au pătruns pe teritoriul cartierului guvernamental. Vom reveni cu detalii. - Problemele lui Moșteanu nu „s-au aflat”, le-a descoperit Libertatea. Momentul caraghios dintre Prelipceanu și Bolojan
Față în față cu Ilie Bolojan, Cosmin Prelipceanu a deschis cazul ministrului Apărării fără să spună oamenilor cum a apărut. Dacă din emisiunile televiziunilor românești ai elimina știrile muncite de restul presei, ar rămâne informații cam cât în matinalele de la radiouri. Dar nu alert-hăhăite, cum se practică la radio, ci alert-sumbre, așa cum le … - Marius Lulea: „Prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul” – impostura educațională din fruntea ministerului Apărării
Ministrul Apărării reprezintă încă o piesă din mecanismul defect al imposturii educaționale care a slăbit România timp de decenii. Avem în vârful unei instituții strategice un produs al „fabricilor de diplome”, exact acel tip de personaj pe care Marius Lulea îl descria atunci când spunea că „unii au confundat competiția pentru educație cu competiția de … - Săgeata lui Marcel Ciolacu la CJ Buzău, Costin Stanciu! Impostura ”ciolaciană”: județul este condus de un arbitru și un karatist
La Buzău trăim un moment de-a dreptul halucinant: județul este condus de un arbitru și de un karatist. Da, ați auzit bine. Vicepreședintele Consiliului Județean Buzău este Costin Stanciu — un fost sportiv, fără nicio experiență reală în administrație, fără rezultate, fără pregătire pentru o funcție atât de importantă. Și cum a ajuns acolo? Simplu: … - Donald Tusk sfidează UE privind căsătoriile între persoanele de același sex: Nu poate obliga Polonia
Premierul polonez Donald Tusk a afirmat miercuri, la Varșovia, că, deși Polonia va respecta hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, UE nu are autoritatea de a forța statul polonez să-și schimbe legislația internă privind căsătoriile între persoane de același sex. Declarația premierului polonez a fost făcută în contextul deciziei Curții de Justiție a Uniunii …