Orban te ţine cu mască încă 30 de zile. Iată regulile din noua stare de alertă care începe vineri

Guvernul a emis, în seara asta, Hotărârea prin care starea de alertă este prelungită cu încă 30 de zile.
Iată care sunt principalele reguli după care vei trăi până la mijlocul lunii august:
– Măştile de protecţie rămân obligatorii în spaţii publice închise, magazine, mall-uri, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă
– Căminele de bătrâni sunt, în continuare, obligate să îşi continue activitatea, iar programul de lucru al angajaţilor este stabilit cu DSP-urile din ţară
– Este interzisă în continuare organizarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise
– Cantonamentele, antrenamentele şi competiţiile sportive sunt permise
– Concursurile sportive în aer liber sau în bazine acoperite pot fi organizate, dar fără spectatori
– Sporturile de contact sunt interzise în continuare
– Muzeele, bibliotecile şi librăriile sunt deschise
– Evenimentele culturale în aer liber (de exemplu, concerte) sunt permise cu regulile de protecţie deja stabilite
– Sunt permise spectacolele de tip drive-in numai dacă cei din maşină fac parte din aceeaşi familie
– Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt; masca este obligatorie
– Slujbele sunt permise, cu regulile deja ştiute
– Ciclismul, drumeţiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul şi alte activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt permise doar dacă participă cel mult 10 persoane
– Evenimentele private în spaţii închise sunt permise, doar dacă participă cel mult 20 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică
– Evenimentele private în spaţii deschise sunt permise doar dacă participă cel mult 50 de persoane care sunt obligate să respecte regulile de distanţare fizică
– sunt permise în continuare organizarea de cursuri şi workshopuri dacă participă cel mult 20 de persoane; este obligatorie respectarea regulilor de distanţare fizică
– Ambasadele pot organiza evenimente în aer liber, dar trebuiesă fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă şi respectarea regulilor de protecţie sanitară.
– Este interzisă circulaţia în interiorul localităţilor pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri
– Restaurantele, cafenelele rămân închise în interior; ele pot vinde doar în regim de take away
– Terasele rămân însă deschise, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie
– Rămân închise restaurantele şi cafenelele din mall-uri, precum şi locurile de joacă din centrele comerciale
– Piscinele, locurile de joacă şi sălile de jocuri sunt închise
– Cabinetele stomatologice trebuie să-şi organizeze activitatea astfel încât să respecte regulile de protecţie: triaj epidemiologic, dezinfectarea mâinilor pentru personal şi vizitatori
– Plajele rămân în continuare deschise cu respectarea regulilor de protecţie
– Grădiniţele rămân deschise, însă trebuie respectate condiţiile deja ştiute
– Cursurile sunt permise doar cu respectarea măsurilor stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii
- Cum și-a clădit preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu, un imperiu imobiliar sub umbrela propriilor firme
Horia Teodorescu (67 de ani) conduce Consiliul Județean Tulcea încă din 2012, fiind unul dintre cei mai vechi preşedinți de județ din țară. Denumit de presă „baronul Deltei”, acesta controlează, prin intermediul firmelor unde deține acțiuni, un portofoliu imobiliar impresionant: un hotel de șapte etaje, un bloc, un depozit, o casă, construcții industriale și terenuri … - Marius Lulea la întâlnirea cu fermierii: „Situația este critică. Zeci de mii de oameni vor pierde tot în favoarea băncilor”
Astăzi a avut loc o întâlnire între reprezentanții AUR și aproape 300 de fermieri români. Discuțiile au fost dominate de îngrijorarea profundă privind soarta agriculturii românești, aflate într-o criză fără precedent. „Zeci de mii de mici fermieri români se află în pragul falimentului și urmează să fie executați de către bănci”, a declarat prim-vicepreședintele AUR, … - Pensiile speciale se mențin. Bolojan nu se mai grăbește
După luni întregi de promisiuni și declarații publice despre „reforma” pensiilor speciale, lucrurile au rămas exact la fel. Nicio tăiere, nicio reformă reală. Pensiile speciale se mențin, iar Bolojan, care până mai ieri poza în mare reformator, nu se mai grăbește deloc. În timp ce românii obișnuiți abia își duc traiul de la o lună … - Florin Călinescu: „Au încercat anularea alegerilor și le-a ieșit. De acum, abuzurile vor fi permanente”
Actorul și realizatorul Florin Călinescu a făcut o declarație șocantă în emisiunea Gândul moderată de Ionuț Cristache. „Au încercat anularea alegerilor și le-a ieșit”, a spus acesta, referindu-se la modul în care actuala putere politică manipulează procesul electoral. Călinescu a avertizat că ceea ce urmează este o perioadă de abuzuri fără precedent: „De acum, abuzurile … - Nicușor Dan a impregnat „ritmul de melc” și Administrației Prezidențiale
Administrația Prezidențială a preluat ritmul președintelui, astfel că la o lună de la numirea consilierilor, pe site nu apar în dreptul profilelor imagini și CV-uri despre „sfătuitorii” președintelui. Nicușor Dan a avut nevoie de aproximativ cinci luni pentru a-și completa echipa de consilieri. Sunt 21 de consilieri ai președintelui Nicușor Dan, potrivit site-ului Administrației Prezidențiale, iar …