Internațional

Ucraina susține că două rachete rusești Kalibr ar fi traversat spațiul aerian al României. Ministerul Apărării: Informațiile nu se confirmă

Două rachete rusești Kalibr ar fi traversat vineri spațiul aerian al României, la granița cu Moldova și Ucraina, afirmă comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnii, citat de Glavkom. Ministerul Apărării de la București a infirmat incidentul. Chișinăul a confirmat că spațiul aerian al Moldovei a fost survolat de o rachetă rusească.

„În jurul orei 10:33, aceste rachete au traversat spațiul aerian al României. După aceea, au intrat din nou în spațiul aerian al Ucrainei la punctul de trecere a frontierei celor trei state”, potrivit sursei citate.

Potrivit presei ucrainene, rachetele ar fi fost lansate din Marea Neagră.

Gl. bg. Constantin Spînu, purtătorul de cuvânt al MApN, a precizat că „informațiile privitoare la o rachetă rusească ce ar fi survolat spațiul aerian al României nu se confirmă”.

Ministerul Apărării de la Chișinău a confirmat că spațiului aerian al R.Moldova a fost survolat de o altă rachetă rusească. Potrivit sursei citate, structurile responsabile au detectat, la ora 10:18 minute, o racheta, care a traversat spatiul aerian al Republicii Moldova, deasupra localității Mocra din regiunea transnistreană și, ulterior, deasupra localității Cosăuți din raionul Soroca, cu direcția spre Ucraina.

Menționăm că Ministerul Apărării, în colaborare cu structurile responsabile din țară, monitorizează atent situația în regiune, și condamnă ferm violarea spatiului aerian al Republicii Moldova”, precizează instituția, citată de deschide.md.

În octombrie, trei rachete rusești lansate spre Ucraina de pe nave din Marea Neagră au traversat spațiul aerian al Moldovei.

Vicepremierul țării, Nicu Popescu, a declarat atunci că ambasadorul Rusiei în Republica Moldova a fost convocat pentru a oferi explicații cu privire la acest incident.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button