Câteva zile, cursurile școlare se vor desfășura online, pentru a permite pregătirea secţiilor de votare şi dezinfectarea ulterioară a claselor

Premierul Ludovic Orban a anunţat vineri seară că în câteva zile, cursurile școlare se vor desfășura online, pentru a putea fi pregătite secţiile de votare şi dezinfectarea ulterioară a claselor. Cursurile ar urma să desfășoare online timp de 3 zile înainte de alegeri și alte 3 zile după alegeri, a transmis și ministrul Educației, Monica Anisie.
Alegerile locale au loc duminică, iar majoritatea secțiilor de votare sunt amenajate în școli (un număr de peste 18.000 de secții în toată țara).
„Cu siguranţă vor exista zile în care se vor desfăşura cursurile online, se vor suspenda cursurile şi se vor desfăşura online, pentru că avem nevoie de cel puţin o zi pentru a pregăpti localurile secţiilor de votare, în condiţiile în care multe localuri sunt în şcoli. De asemenea, vom avea nevoie de cel puţin o zi pentru a asigura dezinfecţia şi pregătirea claselor care au fost secţii de votare pentru reprimirea copiilor”, a afirmat premierul Ludovic Orban, vineri seară, citat de news.ro
Potrivit acestuia, decizia finală se va lua după consultarea tuturor factorilor implicaţi.
„Când vom stabili exact nunărul zilelor în care cursurile se vor desfăşura online vom anunţa public şi, cel mai probabil, va fi decis printr-un ordin al ministrului Educaţiei”, a mai afirmat premierul.
În același timp, ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat vineri seara la ProTv că toate școlile își suspendă cursurile fizic timp de 3 zile, înainte și după alegeri.
- Schimbare importantă pentru românii cu credite de la 1 octombrie: IRCC a crescut la 5,57%. Cum se modifică ratele lunare
O nouă modificare a ratelor intră în vigoare pentru românii cu credite. De la 1 octombrie 2026, IRCC crește de la 5,56% la 5,57% pe an, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR). Majorarea este foarte mică – doar 0,01 puncte procentuale – astfel că efectul imediat în rata lunară va fi de ordinul câtorva … - Mutare nouă în dosarul în dosarul de 1,1 milioane de euro: Călin Georgescu urmează să fie scos din arest pentru a asista la percheziții
Călin Georgescu urmează să fie scos din Arestul Central, acolo unde va sta pentru următoarele 30 de zile, după ce anchetatorii au decis să îl aresteze preventiv în dosarul în care este acuzat că ar fi păgubit un om de afaceri cu 1.1 milioane de euro, după ce i-a promis acces la mai multe contracte … - Când va fi arestat liderul AUR!? Traian Băsescu cere verificarea „băii de bani” în care se „scaldă” George Simion
Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și-a atins plafonul electoral și că formațiunea va intra pe o pantă descendentă. Mai mult, fostul șef al statului ridică semne de întrebare uriașe cu privire la finanțele partidului și la sumele strânse de liderul George Simion, sugerând că un control riguros … - Sub interimatul lui Radu Miruță, angajații Ministerului Transporturilor își fac medicina muncii la privat
Perioada de tranziție de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, aflat în prezent sub coordonarea interimară a lui Radu Miruță după demisia miniștrilor PSD din cabinetul Bolojan, aduce în prim-plan o situație administrativă cel puțin neobișnuită. În ciuda unei aparente încetiniri a activității curente pe holurile instituției, o procedură birocratică se desfășoară cu maximă strictețe: examenele … - Premierul Ilie Bolojan, așteptat la DNA: Audiere-cheie în dosarul mitei de 1,5 milioane de euro pentru o audiență la Guvern
Premierul Ilie Bolojan urmează să fie audiat la DNA în dosarul afaceristului Fănel Bogos, care ar fi dat o mită de 1.5 milioane de euro ca să ajungă în audiență la premier. Bolojan ar putea fi citat chiar mâine, conform unor informații pe surse. Ce spune Fănel Bogos despre dosar Omul de afaceri vasluian Fănel …




