S-au afișat rezultatele la Bacalaureat. Cea mai slabă rată de promovare din ultimii șase ani

Rata de promovare (înainte de contestații), înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020, atât din promoția curentă, cât și din promoțiile anterioare este de 62.9%.
E cea mai slabă rată de promovare din ultimii șase ani.
Pentru promoția curentă, rata de promovare este 71.4%, iar pentru promoțiile anterioare – 25.00%.În sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 92.930 de candidați, dintr-un total de 147.790 candidați prezenți. Dintre aceștia, 86.140 de candidați provin din promoția curentă, iar 6.790 de candidați din promoțiile anterioare, potrivit Ministerului educației.
232 de candidați au obținut media 10.
Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:1.927 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;209 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă;5.624 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 2.241 / Istorie – 3.383)6.799 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
Procente de promovare peste 70% s-au înregistrat în următoarele județe: Cluj (77.8%), Sibiu (71.8%), Iași ( 71.4%) și Brașov (71.00%). În Capitală, rata de promovare s-a situat la 70%.
Județele în care ratele de promovare au fost sub 50%: Ilfov (32.2%), Giurgiu (42.4%), Mehedinți (47.8%) și Gorj (49.7%).
Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase).
Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.
Rezultatele (înainte de contestații) au fost afișate astăzi, 30 iunie, la ora 12:00, atât în centrele de examen, cât și pe pagina web dedicată.
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul educației și cercetării a publicat rezultatele elevilor prin anonimizarea numelui și a prenumelui.
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 20:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00.
În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.
- Coaliția, în frunte cu Grindeanu, merge să se vadă cu Netanyahu
Președintele Camerei Deputaților și al social-democraților Sorin Grindeanu face o vizită în Israel între 3 și 5 februarie. El va fi însoțit de o delegație parlamentară care include persoane din toate partidele de guvernare. „Statul Israel este unul dintre cei mai importanţi actori din politica internaţională actuală şi este un partener esenţial pentru România în … - Avocatul Poporului sesizează CCR privind neplata primei zile de concediu medical
Avocatul Poporului a atacat astăzi la CCR „taxa pe boală”, cerând anularea neplății primei zile de concediu medical. Sesizarea vine în urma presiunilor sindicatelor și ale pacienților, care acuză încălcarea dreptului la protecție socială prin măsura de austeritate intrată în vigoare la 1 februarie. Avocatul Poporului a depus astăzi, 3 februarie 2026, o excepție de neconstituționalitate … - Borfașii sistemului atacă coordonat guvernul și președintele pentru că vor să își numească prietenii corupți la SRI, SIE și parchete
România asistă în aceste zile la un spectacol grotesc, o piesă de teatru politic regizată în subteranele unei alianțe toxice. Măștile ideologice au căzut. Nu mai există stânga, nu mai există dreapta. Există doar interesul, frica și foamea de putere a ceea ce putem numi, fără menajamente, „borfașii sistemului”. Gruparea eterogenă, dar perfect sincronizată, formată … - Trump se prăbușește în sondaje
Președintele Donald Trump se confruntă cu o scădere semnificativă a încrederii alegătorilor în modul în care gestionează problemele interne majore din Statele Unite, alegătorii fiind tot mai îngrijorați de economie, de costurile îngrijirii medicale și de direcția generală a politicilor sale, potrivit unei serii de sondaje recente. În acest context, numeroși analiști de peste ocean … - Românii nu mai scapă de tăieri nici în diaspora. O ţară vrea să reducă alocaţiile pentru copii
Alocațiile plătite de statul german pentru copiii muncitorilor din alte țări ale Uniunii Europene ar putea fi reduse semnificativ. Tema a fost readusă în prim-plan de declarațiile făcute de Carsten Linnemann, secretarul general al CDU, care susține că nivelul actual al acestor beneficii nu reflectă realitatea costurilor de trai din statele în care locuiesc copiii. …