Copiii cu vârste peste 10 ani pot transmite coronavirusul la fel ca adulţii (studiu)

Copiii cu vârste de peste zece ani pot transmite coronavirusul într-o măsură la fel de mare ca adulţii, arată un studiu amplu efectuat în Coreea de Sud pe un eșantion de 65.000 de persoane, ale cărui rezultate par să indice că redeschiderea școlilor este periculoasă, scrie cotidianul „The New York Times”.
În dezbaterile intense privind redeschiderea şcolilor, o întrebare-cheie a fost dacă şi cât de mult pot transmite copiii coronavirusul. Studiul efectuat de Centrul sud-coreean pentru Controlul şi Prevenirea Epidemiilor are răspunsul: copiii mai mici de 10 ani transmit coronavirusul cu o frecvenţă mai redusă decât adulţii, dar riscul nu este zero. În schimb, copiii cu vârste între 10 şi 19 ani pot transmite coronavirusul cel puţin la fel de mult ca adulţii.
Cercetătorii sud-coreeni au monitorizat 59.073 de persoane care au avut contacte cu 5.706 de pacienţi bolnavi de Covid-19, în perioada 20 ianuarie – 27 martie 2020. Studiul s-a concentrat pe rata contagierii în rândul membrilor familiei restrânse. Rata de contagiune a fost de 18,6% în familiile în care erau copii cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani. În casele în care erau copii cu vârste de până la nouă ani, această rată a fost de 5,3%.
„Studiul nostru are unele limitări. În primul rând, numărul cazurilor de infectare poate a fost subestimat, dat fiind că poate nu au fost identificaţi bolnavii asimptomatici. În plus, cazurile detectate ar fi putut fi contagiate prin expuneri în afara locuinţei”, au ținut să sublinieze cercetătorii sud-coreeni.
Concluziile sugerează că, în cazul redeschiderii şcolilor, comunităţile se vor confrunta cu focare de infecţie la copiii de toate vârstele, avertizează unii experţi.
Unele studii din Europa şi Asia au sugerat că probabilitatea infectării copiilor este mai redusă. Dar multe dintre acest studii au fost de amploare redusă şi nu au avut o metodologie corectă, a atras atenția dr. Ashish Jha, directorul Institutului de Sănătate Globală al Universităţii Harvard.
Sursa: www.digi24.ro
- Portul Constanța ar urma să fie sancționat de UcrainaAprovizionarea Ucrainei cu produse petroliere din portul românesc Constanța – una dintre cele mai importante surse pentru piața ucraineană – ar putea intra sub incidența sancțiunilor începând cu 1 octombrie 2025, potrivit presei de specialitate din Ucraina care citează surse. La origine, este vorba despre extinderea practicii de testare în laborator a carburanților importați de …
- Brânza artificială câștigă teren în România, în timp ce produsele naturale dispar de pe rafturiPe rafturile magazinelor din România, tot mai multe produse lactate conțin doar 20% lapte natural, restul fiind înlocuit cu concentrat, uleiuri vegetale și aditivi. În timp ce brânza artificială se vinde legal și la prețuri mai mici, producătorii tradiționali se luptă să supraviețuiască, iar consumatorii sunt induși în eroare de etichete înșelătoare. Piața lactatelor din …
- Românii din județele sărace plătesc apa la preț de lux: Neamț și Vaslui, tarife duble față de BucureștiÎn timp ce bucureștenii achită printre cele mai mici tarife din țară pentru apă și canalizare, locuitorii din județele sărace, precum Neamț, Vaslui sau Galați, plătesc chiar și dublu. Paradoxal, în Prahova există diferențe uriașe: ploieștenii plătesc cel mai mic tarif din România, iar restul județului unul dintre cele mai mari. Românii scot sume tot …
- Nicușor Dan, întrebat dacă drona avea explozibil: „Până nu pui mâna pe ea nu poți să știi.”După ce o dronă rusească a traversat spațiul aerian românesc, președintele Nicușor Dan a dat o declarație ce pare desprinsă din manualul de autoapărare al lui Mr. Bean. Întrebat dacă aparatul era înarmat, acesta a explicat că nimeni nu poate ști cu siguranță până nu o „pipăie”. Între timp, drona s-a întors liniștită în Ucraina, …
- Comitetul Național francez avertizează asupra importurilor ilegale de ouă din UcrainaComitetul Național pentru Promovarea Ouălor din Franța a atenționat autoritățile și consumatorii în privința importurilor masive de ouă din Ucraina care nu respectă standardele sanitare europene. Potrivit unui comunicat de presă, mai multe loturi de ouă cu codul 3 – provenite de la găini crescute în cuști – au fost descoperite în supermarketuri, existând suspiciuni …