Veste pentru milioane de români! A crescut de la 500 de lei la 1.200 lei! Mai mulţi bani de la stat

Milioane de români primesc o veste excelentă din Senatul României. O propunere legislativă care prevede o creştere majoră a unui indicator folosit la stabilirea multor dintre sumele de bani primite de români din partea statului tocmai a primit votul senatorilor. Legea merge acum în Camera Deputaţilor.
Plenul Senatului a adoptat, marţi, o propunere legislativă potrivit căreia valoarea indicatorului social de referinţă creşte de la 500 de lei la 1.200 lei.
“Valoarea indicatorului social de referinţă este de 1.200 de lei. Valoarea indicatorului social de referinţă se modifică anual prin hotărâre a Guvernului până la data de 31 ianuarie a anului curent în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat pe an/an anterior”, se arată în proiectul de lege adoptat de senatori.
Potrivit expunerii de motive, indicatorul social de referinţă a devenit, începând din anul 2012, unitate de referinţă în raport cu care se stabilesc cuantumurile beneficiilor de asistenţă socială, iar valoarea lui a rămas de atunci la 500 de lei.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru această iniţiativă, scrie Agerpres.
Ce reprezintă indicatorul social de referinţă?
Indicatorul social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, denumit în continuare indicator social de referință, reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestațiile bănești suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, acordate atât în vederea asigurării protecției persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj, cât și în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se încadra în muncă, precum și a angajatorilor pentru a încadra în muncă persoane în căutarea unui loc de muncă.
Pe baza acestuia se calculează diverse prestații acordate de stat, cum ar fi indemnizațiile pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, venitul minim garantat, alocațiile pentru copii, etc.
Sursa: www.capital.ro
- „Bătăușul de polițiști” a fost arestat. Agenții loviți interveniseră la un scandal în care atacatorul era implicat
Un bărbat de 31 de ani din judeţul Cluj a fost arestat preventiv sub acuzaţia de ultraj, după ce, încătuşat fiind, i-a lovit pe poliţiştii care interveniseră pentru a aplana un scandal în care era implicat. Intervenţia echipajului poliţiei a avut loc, duminică, în municipiul Dej Intervenţia echipajului poliţiei a avut loc, duminică, în municipiul Dej, după ce o femeie … - Senatul a adoptat proiectul care va suplimenta veniturile fiecărui pensionar din România. Ce sunt conturile individuale de investiţii
Senatoarea Gabriela Horga (PNL) anunţă că proiectul privind conturile individuale de investiţii pentru viitor a fost adoptat, luni, de plenul Senatului, acestea urmând a suplimenta veniturile fiecărui pensionar din sistemul public şi vor garanta un trai decent la bătrâneţe. Senatoarea Gabriela Horga (PNL): Conturile individuale de investiţii pentru viitor au fost adoptate astăzi de plenul Senatului României ”Conturile individuale de investiţii … - Piața de 1.000.000 de euro de la Glodeanu Sărat: Cum împarte CNI bugete generoase în fieful lui Ciolacu
Undeva la marginea județului Buzău se află comuna Glodeanu Sărat, o localitate cu vreo 3.000 de locuitori unde Compania Națională de Investiții a decis că este momentul ideal să scoată bugetul la piață. Totul a început pe 30 decembrie 2024. În timp ce toată țara se pregătea de Revelion, iar Marcel Ciolacu era încă premier, … - Taxa pe pozele de la nuntă. În Buzăul lui Constantin Toma, până și amintirile au ajuns să fie taxate
În timp ce administrația locală vorbește despre sprijinirea familiilor tinere și despre un oraș modern și prietenos, realitatea din Buzău arată cu totul altfel. Sub administrația condusă de primarul Constantin Toma, mirii care aleg să își oficieze cununia civilă la Vila Albatros ajung să plătească inclusiv pentru fotografiile realizate după ceremonie. Conform tarifelor aprobate de … - Anca Alexandrescu: Un suveranist adevărat se luptă cu neomarxiștii, soroșiștii globaliști, nu îi ajută să rămână la putere
Anca Alexandrescu a deschis ediția de luni a emisiunii „Culisele statului paralel” cu un mesaj ferm, în care și-a asumat public pozițiile și reacțiile din ultimele zile. Într-un stil direct, jurnalista a vorbit despre presiunile apărute după dialogul tensionat dintre ea și Călin Georgescu, explicând că își va continua emisiunea „cu demnitate”, pe aceeași linie …



