60 de pacienţi cu COVID-19 din Buzău, în izolare la domiciliu, pentru că nu mai sunt locuri în spitale

Un număr de 60 de pacienţi cu coronavirus din judeţul Buzău au rămas în izolare la domiciliu întrucât în spitalele din acest judeţ nu mai sunt locuri pentru bolnavii cu COVID-19. Atât în Spitalul Judeţean, în secţiile pentru Covid 19, cât şi la Spitalul din Râmnicu Sărat, toate locurile sunt ocupate, relatează News.ro.
Conform reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică, urmare a ocupării tuturor paturilor din spitalele şi secţiile pentru COVID-19, s-a luat decizia ca 60 de bolnavi cu coronavirus să fie lăsaţi în izolare la domiciliu.
„Întrucât la acest moment, în judeţul Buzău, toate paturile destinate internării acestei categorii de pacienţi sunt ocupate, un număr de 60 de pacienţi confirmaţi pozitiv, asimptomatici sau cu simptomatologie uşoară, se află în izolare la domiciliu”, transmite conducerea DSP Buzău.
Reprezentanţii DSP Buzău spun că vor trebui găsite soluţii ca şi aceşti bolnavi să fie evaluaţi de un medic.
Autorităţile din Buzău au trimis la Bucureşti o solicitare prin care să fie aprobat ca spitalul CFR din municipiu să devină unitate suport pentru tratarea bolnavilor COVID-19, dat fiind că în spitalul judeţean şi în cel din Râmnicu Sărat paturile sunt ocupate, însă până acum nu a venit niciun răspuns.
Sursa: www.g4media.ro
- Unanimitate în Consiliul Local: Contractul dintre Sectorul 1 și operatorul de salubrizare Romprest încetează la 30 iunie 2026
Consiliul Local al Sectorul 1 a votat în unanimitate, în ședința de joi, proiectul de hotărâre prin care Primarul Sectorului 1 este mandatat să informeze compania Romprest Service S.A., Consiliul Concurenței și ANRSC că, la data de 30 iunie 2026, Contractul de delegare a serviciului de salubrizare încetează prin ajungerea la termen. Potrivit administrației locale, … - Liviu Dragnea se plânge că a rămas fără bani și case
Fostul șef al PSD, Liviu Dragnea, a ajuns să se plângă că o duce greu. Eliberat în 2021 după doi ani petrecuți în închisoare, Liviu Dragnea nu a mai revenit nici în vârful politicii, nici nu s-a mai remarcat cu afaceri de succes. Acesta spune că a renunțat la bunurile sale materiale ”Mă mai am pe mine. … - Nicușor Dan, singurul lider european care va vorbi la Consiliul pentru Pace: Donald Trump l-a invitat să țină un discurs
Președintele Nicușor Dan va ține un discurs la Consiliul pentru Pace inițiat de președintele american Donald Trump și la care România participă în calitate de observator. Nicușor Dan va ține un discurs la Consiliul pentru Pace, la invitația lui Donald Trump Potrivit unor surse, Trump l-a invitat pe președintele României să vorbească la Consiliul pentru Pace, asta după ce membrii … - Florin Ghinea, zis Ghenosu – reţinut de DIICOT într-un dosar de camătă şi şantaj
Florin Ghinea, zis Ghenosu, a fost reţinut de procurorii DIICOT într-un dosar în care sunt efectuate cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, camătă şi şantaj, scrie Agerpres. Ghenosu a fost vizat direct Potrivit unui comunicat al DIICOT, miercuri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura … - Preşedinta Comisiei Europene va efectua o vizită în Groenlanda în martie, în contextul crizei majore cu Statele Unite
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va efectua o vizită în Groenlanda în martie, a anunţat echipa sa joi, relatează agențiile de știri AFP şi Reuters. „Preşedinta von der Leyen va vizita regiunea Arctică, iar vizita va include şi Groenlanda. Vizita ar urma să aibă loc în martie, dar nu avem o dată exactă …




