joi, august 6 2026
Breaking News
România, pe locul doi în UE la scumpirile din industrie. Prețurile producției au explodat cu 14,3% într-un singur an
Bolojan a primit un mare flit. Apelul la economie nu s-a văzut în consum. Cererea de energie a urcat la aproape de recordul verii
Sistemul de Asistență Socială din Sectorul 2, o condamnare la moarte prin birocrație: cazul Nicolae Mircea Zambra Iosipescu
Șantier din București, prins că scotea ilegal apă din pânza freatică și o arunca direct în canalizare. Lucrările au fost suspendate
Scandal în justiție după schimbarea judecătoarei din dosarul Robert Negoiță. Fost judecător suprem: „Sabotează și ultima fărâmă de încredere în puterea judecătorească”
România, departe de zona euro. Daniel Dăianu: 2035 ar fi un termen realist, dar românii ar trebui să decidă prin referendum
Poliția română a aflat vineri și s-a organizat marțea-joia următoare să-l ia din Italia pe politicianul condamnat Ionel Arsene, când extrădarea s-a anulat
Bulgaria ține lumina aprinsă în România. Importăm masiv energie de la vecinii de la sud de Dunăre. „E uluitor”
Șefa Fondului de Garantare a Creditului Rural – 12.500€ salariu. A făcut o Facultate care nu era acreditată
Cum au încercat să fure 5 milioane de euro Florin Barbu și Paul Stănescu cu stuful din Deltă
Loghează-te
Articol aleatoriu
Sidebar
Meniu
Caută
Politică
Justiție
Extern
Economie
Social
Sănătate
Opinii
Istorie
Contact
Facebook
RSS
Caută
Acasă
/
Sweighoffer
Sweighoffer
Politică
Cimpoi Adrian
21/02/2023
0
342
George Simion (AUR): Pe 10 Martie vom merge într-o inspecție parlamentară la Sweighoffer și Kronospan
Back to top button
Close
Caută
Close
Loghează-te
Ai uitat
Ține minte
Loghează-te