Internațional

US Navy a lansat o navă denumită după unul dintre liderii militanților pentru drepturile homosexualilor

Marina SUA a lansat o navă care poartă numele unui activist pentru drepturile homosexualilor forțat să demisioneze din serviciu din cauza preferințelor sale sexuale, în anii 1950, transmite BBC.

USNS Harvey Milk a fost lansată sâmbătă în San Diego, în cadrul unei ceremonii la care au participat secretarul Marinei Carlos Del Toro și nepotul lui Milk, Stuart.

Este una dintre cele șase nave noi care vor fi numite după renumiți militanți pentru drepturile civile din SUA.

Milk a fost ofițer de scufundări și locotenent la bordul submarinului de salvare USS Kittiwake în timpul războiului din Coreea. Dar a fost forțat să părăsească serviciul după două săptămâni de interogatoriu despre preferințele sale sexuale, în anul 1955.

A devenit, apoi, unul dintre primii politicieni din SUA care și-a asumat public că este gay, ales în 1977 în Consiliul de Supraveghere din San Francisco.

Dar un an mai târziu a fost împușcat și ucis de Dan White, un fost supraveghetor al orașului cu care se ciocnise frecvent.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button