Club amendat cu 10.000 de lei după un concert susţinut de Puya la care au fost peste 500 de spectatori

Un club din staţiunea Mamaia a fost amendat de poliţişti cu 10.000 de lei după ce, sâmbătă seară, la un concert susţinut de Puya au participat peste 500 de persoane, contrar prevederilor legale cu privire la prevenirea răspândirii noului coronavirus.
„În urma imaginilor difuzate în spaţiul virtual, poliţiştii constănţeni au efectuat verificări la un club din staţiunea Mamaia Nord, unde s-a constatat că în intervalul orar 19,00-19,30 a avut loc o interpretare a artistului Puya, la care au participat mai mult de 500 de spectatori, contrar prevederilor legale. A fost aplicată sancţiunea prevăzută de art. 65 lit. l) din Legea 55/2020, în valoare de 10.000 de lei”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, administratorul unei firme care a organizat un concert de muzică electronică pe plaja unui camping din Năvodari a fost amendat cu 30.000 de lei pentru că nu au fost respectate măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, la eveniment participând aproximativ 300 de persoane.
Potrivit IPJ Constanţa, în cazul aceleiaşi societăţi comerciale au mai fost aplicate o amendă de 1.500 de lei pentru că muzica era difuzată la „volum perturbator” şi alte două sancţiuni contravenţionale, a câte 2.500 de lei, pentru că scena nu avea asigurate, în totalitate, „elemente incombustibile”.
Sursa: www.agerpres.ro
- Reuters: SUA cer Ucrainei să renunțe la o parte din teritoriile sale. Trump îi îndeplinește visele lui Putin
Financial Times a aflat principalele puncte ale planului propus Ucrainei ca parte a unei soluționări a conflictului armat. Potrivit ziarului, planul a fost pregătit de administrația președintelui american Donald Trump și de oficiali ruși anonimi. Conform documentului, Ucraina trebuie: să cedeze partea rămasă din estul Donbasului, inclusiv teritoriile controlate de Forțele Armate Ucrainene; să reducă la jumătate … - Daniel David: Eu nu pot să garantez că nu vor scădea salariile profesorilor în școli
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a fost întrebat dacă poate garanta „cu mandatul pe masă” că salariile profesorilor nu vor scădea de la 1 ianuarie 2026, în contextul declarației făcute miercuri de premierul Ilie Bolojan, salariile bugetarilor. „Este o garanție că eu, ca ministru, voi proteja acest lucru. (…) Eu nu pot să garantez, … - Grindeanu: PSD iese de la guvernare dacă se taie salarii
PSD iese de la guvernare dacă vor mai fi tăieri de salarii, este avertismentul dur al lui Sorin Grindeanu. Președintele PSD a criticat „apocalipsa de dreapta care vine peste noi cu tăieri” și a explicat că partidul său se opune vehement unor astfel de măsuri. ”Simt nevoia, urmare a desfășurărilor din ultimele zile legate de … - Traian Băsescu, artizanul tăierilor din 2010, îl critică pe „croitorașul” Bolojan
Traian Băsescu critică dur măsurile lui Ilie Bolojan, care vor îngenunchea de tot românii, care și așa o duc prost. Fostul președinte a spus, pe B1 TV, că trebuia ori tăieri, ori taxe mărite. „Altfel condamni românii la sărăcie”, spune cel care, în 2010, a redus salariile cu 25% într-un moment în care economia României era la pământ. … - Valeriu Munteanu: Rusia recrutează studenți români sub masca „burselor educaționale”. Guvernul tace, iar cei care acuză AUR de „pro-rusism” au învățat la Moscova
„Pe rețelele sociale și în mediul online au apărut în ultimele săptămâni campanii care promovează „burse de studii în Rusia”, adresate inclusiv tinerilor din România. Aceste programe, coordonate prin platforma education-in-russia . com, sunt parte a mecanismului de influență culturală și ideologică al Kremlinului, care încearcă să pătrundă în societățile europene prin intermediul educației.” Deputatul …