Economie

Daniel Dăianu: Creșterea taxelor e inevitabilă

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, e convins că statul nu va putea reduce deficitul bugetar fără o creștere a taxelor și impozitelor. Reducerea deficitului doar prin scăderea cheltuielilor publice și o colectarea mai bună a ANAF, așa cum pretind politicienii, n-are cum să se realizeze, a explicat Dăianu.

Acesta a punctat că politicienii evită adevărul pentru că suntem de mai bine de un an în campanie electorală: „Trebuie să terminăm odată”. Creșterea taxelor e inevitabilă, spune Dăianu.

„Datoria publică poate să crească foarte repede. Doi: România nu se află în Zona Euro, poate să intre în incapacitate de a se finanța un deficit la un nivel mic al datoriei publice. Nu se va putea evita până la urmă o revedere a unor taxe și impozite, în sensul creșterii. Această teză că numai prin restrângere înseamnă că nu suntem serioși.

Eu am înțeles, politicienii nu acceptă așa ceva, pentru că suntem de ani de zile în alegeri. Trebuie să terminăm odată”, a declarat Daniel Dănianu, potrivit Digi24.

Dăianu: Statul trebuie reformat

Acesta a precizat apoi că, în paralel, trebuie reduse cheltuielile statului deoarece „sunt bani puțini care nu sunt folosiți cum trebuie”.

„Trebuie să facem și o reformă a statului, care asta nu se rezumă numai la o restrângere a cheltuielilor. Și trebuie să creștem veniturile fiscale. Iar a crede că veniturile fiscale mărite în mod considerabil pot să rezulte numai dintr-o îmbunătățire a activității ANAF, eu personal nu cred”, a mai explicat președintele Consiliului Fiscal.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button