Tăriceanu: „Ne furăm singuri căciula”

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, cere ca decizia privind modul în care vor fi reluate cursurile în luna septembrie să aparțină autorităților locale. „Eu cred că ne furăm singuri căciula dacă avem impresia că școala online chiar funcționează”, spune Tăriceanu.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, scrie, într-o postare de duminică pe Facebook, că Guvernul Orban este recunoscut ca având „calitatea de a fi luat prin surprindere”.
„A fost luat prin surprindere de coronavirus în condițiile în care în alte țări europene erau deja zeci de mii de infectați. A fost luat prin surprindere de criza economică. A fost luat prin surprindere de încetarea stării de urgență și s-a trezit complet lipsit de legislația necesară. Și exemplele pot continua. Deci, nu ar trebui să fim deloc mirați dacă vor fi complet surprinși că vine septembrie și începe școala”, a scris Tăriceanu pe rețeaua de socializare.
Acesta spune că a solicitat Parlamentului o dezbatere serioasă pe acest subiect, deschiderea din toamnă a școlilor, dar „văd că nu s-a decis nimic cu privire la această solicitare”.
„Am văzut fanteziile pe care le propun guvernanții: 50% școală online, 50% prezență fizică, ore de 30 de minute și pauze de 20 de minute etc. Eu cred că ne furăm singuri căciula dacă avem impresia că școala online chiar funcționează. Pe lângă faptul că peste jumătate din copii nu au acces la tablete sau internet știm acum că nici cadrele didactice nu au reușit să facă o tranziție reușită la acest sistem de învățământ”, a mai scris liderul ALDE.
Acesta crede că decizia privind modul de funcționare a școlilor trebuie descentralizată.
„Eu cred că decizia privind modul în care se va desfășura din toamnă școala trebuie luată din mâna guvernului și mutată la nivelul comunităților locale. Ne-am lămurit acum că virusul nu are o răspândire uniformă. Am văzut că sunt localități sau județe în care gradul de infectare este foarte mic și unde interzicerea deschiderii școlii nu are prea mult sens. Cred că această decizie trebuie luată de autoritățile locale în consultare cu părinții, elevii și medicii. Cred că nu este deloc deplasat ca după această dezbatere să poată fi organizate referendumuri locale acolo unde nu se conturează o majoritate în favoarea unei soluții. Eu am încredere că autoritățile locale sunt mult mai adaptate la nevoile comunităților și pot lua decizii care să ducă la începerea școlilor în condiții optime. Cred că ele pot găsi spații suplimentare pentru a avea clase cu un număr mai mic de elevi. Cred că pot găsi personal suplimentar, chiar suplinitori, care să poată supraveghea mai bine copiii”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.
El crede că menținerea deciziei privind deschiderea școlilor în mâinile guvernului Orban „este o garanție că vom avea o nouă generație de sacrificiu, că sunt mari șanse ca ai noștri copii să piardă contactul cu cartea cu urmări dramatice pentru ei”.
Sursa: www.cotidianul.ro
- Lovitură pentru români: Guvernul pregătește cea mai mare creștere de impozite pe locuințe din ultimii aniProprietarii de locuințe și șoferii de mașini electrice de lux vor fi direct afectați de noile măsuri fiscale anunțate de Executiv. Guvernul condus de Ilie Bolojan, în negocieri cu Comisia Europeană, pregătește o majorare drastică a impozitelor pe locuințe, între 60 și 70%. În plus, se discută introducerea unei taxe speciale pentru autoturismele electrice scumpe. …
- Marius Lulea, denunță „afacerea microbuzelor electrice”: un jaf pe bani europeni, girat de PNL și premierul Ilie BolojanPrim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, denunță „afacerea microbuzelor electrice” drept un jaf pe bani europeni, girat de PNL și premierul Ilie Bolojan. Potrivit lui Lulea, microbuzele pentru transportul școlar sunt achiziționate la prețuri de două-trei ori mai mari decât valoarea reală, în timp ce mii de unități au fost contractate în aceleași condiții la nivel național. …
- Proeuropenii, jefuitorii mileniului III: taxe masive pe locuințe impuse românilorGuvernul intenționează să majoreze impozitele pe locuințe la nivel local cu 60% până la 70%, măsură care va fi inclusă în al doilea pachet de reforme fiscale pregătit de Executivul condus de Ilie Bolojan, a anunțat miercuri vicepremierul Tanczos Barna, într-o declarație exclusivă pentru Digi24. „Momentan, vorbim de un procent de 60-70%. E o discuție pe …
- Vladimir Ciorbă scapă definitiv de controlul judiciar în dosarul NordisOmul de afaceri Vladimir Ciorbă, acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare, spălare de bani și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, a obținut în instanță revocarea definitivă a controlului judiciar. În dosar există sechestru pe sute de imobile și conturi bancare, iar ancheta continuă. Omul de afaceri Vladimir Ciorbă, principalul vizat în dosarul …
- Campusul sabotat de propriul promotor: proiectul lui Bolojan, de la „model național” la eșec totalInaugurat cu fast și prezentat ca o premieră absolută pentru România, Campusul dual din Oradea a fost rapid transformat într-un eșec de proporții. Ironia amară este că cel care l-a promovat și l-a ridicat pe un piedestal, Ilie Bolojan, este același care, ajuns premier, a schimbat legea și a făcut imposibilă funcționarea liceului. Din investiție …