Când va începe reconstrucția catedralei Notre Dame

Arhiepiscopul de Paris Michel Aupetit a anunțat că lucrările de reconstrucţie la Catedrala Notre-Dame, parţial distrusă de un incendiu în 2019, ar putea să înceapă în ianuarie 2021.
„Încheiem consolidarea. Ca termen rezonabil, am putea începe lucrările în ianuarie 2021”, a declarat el.
Lucrările la Catedrala Notre-Dame au întârziat din cauză că vara trecută au fost luate măsuri contra contaminării cu plumb. Apoi, din cauză că în toamnă şi în iarnă a fost vreme nefavorabilă. În primăvară, coronavirusul a impus iarăşi restricţii.
Recent, a fost reluată activitatea pe şantier, odată cu demontarea schelelor care au fost montate pentru a restaura turla catedralei.
Un incendiu violent a izbucnit pe 15 aprilie 2019 la Catedrala Notre-Dame din Paris, cel mai vizitat monument istoric din Europa. Flăcări imense au cuprins monumentul istoric, iar acoperișul clădirii s-a prăbușit.
Nici o persoană nu a fost rănită, însă dezastrul a șocat întreaga lume: simbolul Parisului și chiar al Europei a fost ruinat.
Un raport privind incendiul izbucnit la catedrala Notre Dame din Paris a arătat că este exclusă ipoteza unei mâini criminale și că cele mai plauzibile cauze sunt un scurtcircuit la panoul electric sau o țigară aprinsă.
Sursa: www.libertatea.ro
- VIDEO: Casa Albă trimite Garda Națională în Los Angeles. Globaliștii provoacă haos pentru a-l doborî pe TrumpDupă două zile de proteste violente în Los Angeles împotriva operațiunilor federale de deportare, Casa Albă a decis trimiterea a 2.000 de soldați ai Gărzii Naționale pentru a restabili ordinea publică. Dar în spatele acestor evenimente se conturează o strategie cinică: globaliștii pregătesc un climat de instabilitate socială pentru a-l discredita și elimina politic pe …
- Problema angajaților politici la stat nu e doar numărul, ci și salariile imense, duble față de privatDe ani de zile se vorbește despre „numărul prea mare de bugetari”. Dar adevărata problemă nu este doar câți sunt, ci cât câștigă. Angajații din structurile politice ale statului – puși pe pile, relații și carnet de partid – au ajuns să încaseze salarii duble față de cei din mediul privat, care muncesc în fiecare …
- Dacă nu se taie din primării, statul falimentează. Creditorii cer reforme ca să își ia baniiRomânia trăiește pe datorie. Guvernul împrumută miliarde lunar doar ca să poată plăti salarii, pensii și cheltuieli curente. Dar realitatea dură bate la ușă: creditorii internaționali nu mai sunt dispuși să finanțeze un stat obez și ineficient. Ei cer reforme clare, iar una dintre cele mai urgente este reducerea numărului de primării și instituții locale …
- Avem cea mai mare medie de angajați în servicii secrete din Europa. Oare pe cine apără ei?România are, raportat la populație, cel mai mare număr de angajați în serviciile secrete din întreaga Uniune Europeană. SRI, SIE, STS, SPP, DGIA și alte structuri opace consumă miliarde anual și adună mii de angajați plătiți regește. Dar întrebarea esențială rămâne: pe cine apără, de fapt, acest uriaș aparat? Românii nu se simt mai în …
- Veniturile colosale ale parlamentarilor români: zeci de mii de lei pentru birouri, secretare, consilieri, hoteluri și avioaneÎn timp ce românii numără fiecare leu, parlamentarii trăiesc pe banii contribuabililor într-un lux discreționar și sfidător. Pe lângă indemnizația oficială, fiecare parlamentar primește aproape 50.000 de lei lunar ca sumă forfetară pentru cheltuielile de cabinet – bani neimpozabili, cheltuiți fără justificări reale, dar decontați generos. Această sumă este destinată în teorie funcționării biroului parlamentar: …