BBC: Iranul ascunde morții de coronavirus. Numărul real este de trei ori mare

Numărul persoanelor decedate de COVID-19 în Iran a fost aproape triplu faţă de cifra anunţată de guvernul de la Teheran, potrivit unei investigaţii a serviciului în limba persană a postului BBC, informează EFE.
Registrele guvernului iranian indică faptul că aproape 42.000 de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza coronavirusului până la 20 iulie, faţă de cele 14.405 de decese comunicate oficial de Ministerul Sănătăţii de la Teheran. În plus, numărul persoanelor infectate în Iran a fost aproape dublu faţă de cel comunicat de conducerea ţării (451.024 faţă de 278.827), potrivit registrelor medicale publicate de BBC.
Iranul este una dintre ţările lumii cele mai afectate de pandemia de COVID-19, iar în ultimele săptămâni s-a confruntat cu un al doilea val de infectări, scrie Agerpres.
Potrivit BBC, încă de la declanşarea pandemiei de COVID-19 în Iran mulţi experţi au pus sub semnul întrebării cifrele oficiale, existând aparent neregularităţi în datele furnizate la nivel naţional şi regional.
Informaţia la care a avut acces BBC include numărul zilnic al internărilor în spital, numele victimelor, vârsta, sexul, simptome, eventuale comorbidităţi şi date despre durata spitalizării.
Sursa a indicat că a decis să ofere informaţia BBC pentru ca să se afle ceea ce se întâmplă în mod real în Iran şi pentru a pune capăt ”jocurilor politice” legate de pandemie, a transmis postul britanic, care a subliniat totodată că nu a putut verifica dacă această sursă lucrează pentru vreun departament al guvernului iranian şi nici modalitatea în care a avut acces la aceste date.
Sursa: www.agerpres.ro
- Prin numirea lui Luca Niculescu, Nicușor Dan nu respectă votul românilor. Se dorește un guvern marionetă al Cotroceniului
Nicușor Dan comite un act de sfidare directă la adresa cetățenilor și aruncă la coș votul suveran al poporului român prin desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de prim-ministru. Această mișcare nu reprezintă o soluție politică democratică, ci instaurarea pe față a unui guvern-marionetă, aservit în totalitate intereselor și comenzilor venite de la Cotroceni. În … - Dacă votează cabinetul Luca Niculescu, Sorin Grindeanu ne arată încă o dată că e o marionetă a sistemului
Dacă Sorin Grindeanu apasă butonul de vot pentru învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, orice iluzie despre independența sa politică se spulberă definitiv. Un astfel de vot reprezintă capitularea totală și dovada incontestabilă că liderul social-democrat nu este altceva decât o marionetă docilă a Sistemului, un executant de serviciu gata să livreze voturile partidului exact … - Jaf pe banii ieșenilor: Mihai Chirica, audiat la DNA în calitate de suspect în dosarul „Păcura”. Cum s-au evaporat 500 de tone de combustibil
Primarul Iașului, Mihai Chirica, a ajuns marți, 6 octombrie, la DNA, pentru a da declarații în dosarul „Păcura”, potrivit unor surse judiciare. Edilul ar avea calitatea de suspect în ancheta care vizează dispariția a peste 500 de tone de combustibil din rezerva de stat și plata a peste două milioane de lei din bugetul local … - SURSE | Duș rece pentru baronii PSD: Undă de șoc în partid după lovitura de palat a lui Nicușor Dan. Cum s-au trezit social-democrații lăsați în ofsaid de nominalizarea lui Luca Niculescu
Desemnarea diplomatului Luca Niculescu să formeze un nou guvern a provocat luni seară o „undă de șoc” în filialele PSD, liderii județeni fiind convinși că președintele Nicușor Dan urma să desemneze un candidat social-democrat. Surse din partid au declarat pentru Știripesurse.ro, marți, că liderii PSD au fost complet surprinși de alegerea șefului statului de a … - Editorial | Sfidarea supremă a nababului de la Paris: Decorat de Franța, Luca Niculescu le predă românilor lecții de „optimism” pe marginea prăpastiei economice
Desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de prim-ministru atinge apogeul cinismului politic. După ce a trăit ani de zile ca un adevărat nabab, scăldat în luxul orbitor al ambasadei de la Paris și izolat complet de grijile cotidiene ale cetățenilor, acest produs al Sistemului este parașutat la Palatul Victoria pentru a guverna o țară aflată …




