Știrile 60m.RO

Acces restricţionat pe Valea Oltului începând de astăzi. Se va circula în condiţii speciale de trafic până pe 30 septembrie

Circulaţia rutieră se va desfăşura cu restricţii de tonaj, de vineri, 17 iulie, până în 30 septembrie, pe DN 7 – Valea Oltului, în localitatea Câineni, judeţul Vâlcea, în zona unde s-a surpat o porţiune de drum, iar în prezent se fac lucrări de consolidare.

 Poliţia Română a transmis că vor fi instituite restricţii de circulaţie pe DN7, în localitatea Câineni, la km 238+000, din judeţul Vâlcea. 

„Începând de vineri, 17 iulie 2020, şi până la 30 septembrie 2020, se interzice circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă admisă mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe DN 7, pe segmentul Râmnicu-Vâlcea – Veştem, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică”, anunţă poliţiştii.

Se aplică restricţiile de tonaj vinerea, între orele 14.00 – 22.00 şi sâmbătă şi duminica, între orele 06.00 – 22.00.

Restricţiile se impun pentru execuţia lucrărilor aferente obiectivului „Prăbuşire zid de sprijin şi afectare corp drum”, km.238+000 – km.238+200.

În zona lucrărilor, semnalizarea este asigurată prin semafoare.

Utilizarea traseului cu restricţii de către vehiculele cu masa maximă admisă de până la 3,5 tone, este opţională. Pentru aceste vehicule, se poate utiliza varianta ocolitoare: SN 7 Rm.Vâlcea – Brezoi – DN 7AVoineasa – DN 67C TransAlpina – Sebeş sau Tg.Jiu – DN 67 Novaci – DN 67C TransAlpina – Sebeş.

Vehiculele cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, dar mai mică sau cel mult egală cu 30 tone pot utiliza variantele ocolitoare: Rm.Vâlcea – DN 67 Tg-Jiu – DN 66 Bumbeşti Jiu – Petroşani – Deva sau Filiaşi – DN 66 Tg-Jiu – Bumbeşti Jiu – Petroşani – Deva.

Vehiculele cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, dar mai mică sau cel mult egală cu 40 tone pot utiliza variantele ocolitoare: Piteşti – Bucureşti – A3 Ploieşti – DN 1A – Braşov DN1 – Veştem – Sibiu sau Craiova – DN 6 Dr.Tr.-Severin – Caransebeş – DN 68 Haţeg – Deva.

Variantele ocolitoare sunt valabile şi pentru sensul de retur.

Sursa: www.mediafax.ro

  • Cine a furat zecile de mii de fabrici construite de Ceaușescu?
    După 1989, România a fost jefuită sistematic. În numele „privatizării” și al „tranziției la economia de piață”, zecile de mii de fabrici ridicate de Ceaușescu cu munca a milioane de români au fost vândute pe nimic, distruse sau transformate în fiare vechi. S-a furat tot: clădiri, utilaje, terenuri, hale, chiar și liniile de producție, tăiate …
  • Fermierii români plătesc rate duble. Sunt jefuiți de sistemul bancar
    Fermierii români au ajuns să muncească pentru bănci, nu pentru ei. În ultimii ani, ratele la credite s-au dublat, dobânzile au explodat, iar costurile de producție au crescut fără ca statul să intervină. În timp ce fermierul român trudește pe câmp de dimineața până seara, băncile îi iau jumătate din venituri prin dobânzi și comisioane. …
  • „Roți ajutătoare” în campania pentru Primăria Capitalei. Replica lui Daniel Băluță la strategia lui Cătălin Drulă
    Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, ironizează nevoia de „susținători” a unor competitori în cursa pentru Primăria Capitalei, într-o intervenție la B1 TV. Întrebat dacă e important să le spună bucureștenilor cine îl sprijină – așa cum Cătălin Drulă repetă că este susținut de Nicușor Dan – Băluță a răspuns: „Și fetița mea să știți că a avut …
  • Fermierii români nu pot crește porci! Importăm 80% din carnea de porc
    România, țară agricolă prin tradiție, a ajuns să importe peste 80% din carnea de porc pe care o consumă. În timp ce rafturile magazinelor sunt pline de carne din Germania, Spania sau Danemarca, fermierii români sunt sufocați de birocrație, lipsa sprijinului și absența oricărei strategii naționale. Statul român a distrus, pas cu pas, tot lanțul …
  • Statul român refuză să comande nave de la șantierele navale românești
    În timp ce alte state își sprijină industria navală, statul român își sabotează propriile șantiere. Guvernul refuză sistematic să comande nave de la șantierele navale românești, preferând să importe corvete, remorchere și vase de transport construite în alte țări. În loc să susțină producția locală și să creeze locuri de muncă, banii românilor pleacă peste …
Back to top button