Împrumut UE de 7,3 milioane euro pentru agricultura românească

Primul împrumut EaSI – Programul european pentru ocuparea forţei de muncă şi inovare socială, în valoare de 7,3 milioane de euro a fost acordat grupului Agricover.
Agricover Holding S.A., acţionarul majoritar al Grupului Agricover este un furnizor de servicii financiare specializat în agricultură pe piaţa din România.
Împrumutul acordat de Fondul European de Investiţii va permite Agricover Credit IFN să finanțeze un număr mai mare de agricultori din sectorul micro-agricol afectați de efectele economice ale pandemiei de coronavirus.
„Mă bucur să anunţ această primă operaţiune de împrumut în România în cadrul noului nostru instrument de finanţare al EaSI, care va fi în beneficiul sectorului agricol, al fermierilor şi economiei locale din România. În această perioadă dificilă, UE rămâne hotărât să susţin accesul la micro-finanţare, care poate contribui la stimularea ocupării forţei de muncă, egalitatea şanselor şi incluziune, în cadrul eforturilor de relansare în Europa”, a declarat comisarul pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, fiind citat de agerpres.ro.
Agricover Credit IFN, a obținut la începutul acestui an o finanţare în valoare de 12,5 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
În 2019, Agricover Holding S.A. a raportat pentru anul 2019 venituri consolidate de peste 1,65 miliarde de lei şi împrumuturi acordate în valoare de 1,88 miliarde de lei, obţinute din operaţiunile derulate prin subsidiarele sale Agricover S.A., Agricover Credit IFN şi Abatorul Periş SA.
- Gabriel Liiceanu, criticat dur de români după laudele la adresa premierului: „Mă mir că nu l-a comparat pe Moise cu un Bolojan român”
- AUR va depune o moţiune simplă pe tema politicilor din educaţie
- IAR 99: Proeuropenii corupți au blocat modernizarea Avioane Craiova
- Fermierii din Polonia au blocat granița cu Ucraina
- Eșec răsunător: metroul din Cluj rămâne fără bani din PNRR. Boc și ministrul transporturilor, acuzați de incompetență