Politică

O comunitate întreagă din Buzău riscă să rămână izolată: drum modernizat recent, prăbușit pe o porțiune de 100 de metri

O comunitate întreagă din județul Buzău este în pericol să rămână izolată după ce o șosea importantă a cedat după ploile torențiale din ultimele zile. Iar pericolul este departe de fi trecut. Autoritățile locale avertizează populația din zonă că situația se poate agrava în orice clipă. 

Drumul modernizat recent, supranumit și Trans-Cislău, s-a prăbușit pe o porțiune de aproape 100 de metri. Pe unul dintre sensurile de mers, asfaltul a cedat complet, iar un crater uriaș s-a format. Situația este cu atât mai gravă cu cât este singura rută spre școala, dispensarul și primăria din comuna Cislău de care aparține satul Buda Crăciunești.

„Am venit la fața locului. Aici, la fața locului, am văzut că șoseaua a început să alunece la vale. Am venit pregătiți cu semne, ca să nu se întâmple vreun eveniment neplăcut. În momentul în care noi puneam semnele la fața locului, a început să alunece terenul și mai rău.”, a declarat Constantin Mușat, primarul comunei Cislău.

Șoferii susțin că situația s-a agravat rapid: în doar câteva ore drumul a devenit impracticabil.

„A avansat foarte mult, de la o zi la alta, adică de dimineață până la 12.00. De dimineață nu era așa dusă. Dacă mai plouă, ajunge în partea ailaltă sigur”, spune un șofer.

„Autoritățile să-și facă treaba, din punctul meu de vedere, pentru că suntem plătitori de taxe și impozite destul de mari”, a declarat un altul. 

Pentru localnici, riscurile sunt și mai mari. Oamenii se tem că vor rămâne complet izolați.

Specialiștii avertizează că situația s-ar putea agrava pentru că terenul continuă să se deplaseze.

 „Dezavantajul nostru e că a ieșit din garanție. Dacă era în garanție, ne avantaja pe noi”, a mai spus primarul localității afectate. 

Autoritățile avertizează că situația rămâne instabilă și anunță că monitorizează atent zona pentru a preveni un dezastru și mai mare. 

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button