În România, patru bănci controlează peste 70% din piață. Asta înseamnă putere de piață concentrată în mâinile câtorva jucători, adică un oligopol. Consecințele se văd direct în buzunarele românilor: dobânzi mari, comisioane abuzive, lipsa creditării pentru sectoarele productive și refuzul sistematic al creditelor pentru micii antreprenori.
BNR are atribuții clare, prin lege, de supraveghere și reglementare a pieței bancare. Are toate pârghiile pentru a interveni: să limiteze marjele de dobândă, să impună transparență, să încurajeze concurența, să sancționeze practicile neloiale. Dar nu o face. De ce?
Pentru că BNR a devenit o instituție politizată și conservatoare, ruptă de realitățile din economie și complet dezinteresată de soarta cetățenilor. Prioritățile sale sunt „stabilitatea sistemului”, adică protejarea profiturilor bancare, și menținerea unei aparențe de echilibru, chiar dacă economia reală suferă.
Mai mult, între conducerea BNR și băncile comerciale există legături strânse, prin uși rotative, interese comune și o ideologie financiară comună: aceea că piața trebuie să se autoregleze. Dar într-un oligopol, piața nu se reglează – se distorsionează.
Rezultatul? Avem o țară în care băncile stabilesc regulile jocului, iar BNR asistă, aplaudă și se ascunde în spatele unor termeni tehnici. Cetățeanul nu mai e protejat, ci abandonat. România are nevoie de o BNR care să lucreze pentru români, nu pentru consiliile de administrație ale băncilor. Altfel, jaful organizat va continua.
