Bărbatul care l-a amenințat cu moartea pe Raed Arafat a fost reținut de polițiști. El va fi cercetat sub control judiciar

Coltor Raul Nicolae, care la jumătatea lunii iulie a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj de amenințarea cu moartea la adresa secretarului de stat Raed Arafat, a fost reținut aseară de polițiști, iar vineri a fost plasat sub control judiciar, potrivit unor surse judiciare.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a depus, în 16 iulie, o plângere penală la parchet după ce a primit două amenințări cu moartea.
„Este vorba de două ameninţări cu moartea care au fost publice şi care au fost destul de evidente, emise de oameni care pot chiar să facă rău. Aşa că am venit şi am depus plângerea, iar de aici e treaba autorităţilor. Una printr-un film care a fost postat public şi una prin postarea publică pe care o ştie toată lumea”, a declarat Arafat, la ieşirea din sediul DIICOT.
Pe pagina Raul Coltor a fost publicat la 14 iulie un mesaj amenințător la adresa secretarului de stat din MAI pe care îl acuza de ”trafic de organe Mossad” și ”crime împotriva cetățenilor români”.
Coltor a șters postarea ulterior. Pagina de Facebook a bărbatului abundă în postări despre dacii liberi, conspirații și nevoia unei ”armate voluntare a Poporului român”.
„Eu, Coltor Raul Nicolae, prin depunerea jurământului militar la data de 1 decembrie 2005 am primit dreptul de a ucide în numele Țării și al Poporului român! Domnule Raed Arafat, eu o să fiu acela care o să vă îngroape alături de un porc într-un mormânt de Piatră! Te somez să părăsești acest teritoriu înainte de întâlnirea noastră!”, este un alt fragment dintr-o postare pe Facebook în urma căreia autoritățile s-au autosesizat și au demarat o anchetă.
Sursa: Europa Liberă
- Eximbank, bomba financiară a statului: credite neperformante de miliarde de lei ar putea umfla deficitul bugetarBanca de stat Eximbank, aflată sub autoritatea Ministerului Finanțelor, se confruntă cu o criză majoră din cauza creditelor neperformante acordate unor giganți industriali precum GSP Constanța, Liberty Galați și Electrocentrale Craiova. Sumele, estimate la miliarde de lei, riscă să fie transferate în deficitul bugetar al României, în timp ce instituția neagă problemele și invocă o …
- Jefuirea românilor: Inflația face un salt și urcă la aproape 10%Inflația, măsurată de Institutul Național de Statistică prin intermediul Indicelui Prețurilor de Consum, a urcat în august la 9,9%, de la aproape 8% luna trecută. Economiștii spun că ne putem aștepta la o inflație de două cifre în această toamnă. Deși fiecare dintre noi o simțim de câte ori mergem la piață sau intrăm într-un magazin, există …
- Percheziții: ”Generăleasa mafiei” de la Spitalul Militar Central, în vizorul DNA – prejudiciu de 10 milioane de euroProcurorii DNA militari au descins, joi dimineață, la Spitalul militar central și în alte 18 locații într-un doar în care ar fi vizată directoarea unității spitalicești și în care prejudiciul ar fi de aproape 10 milioane de lei, transmis surse judiciare autorului acestui material. Potrivit acestora faptele cercetate în dosar ar fi de abuz în …
- Șeful ANAF vine cu aberația zilei: Gemul făcut în casă afectează Gap-ul de TVA al RomânieiȘeful ANAF, Adrian Nicușor Nica, face o dezvăluire halucinantă pentru România: gemul făcut în casă de gospodine afectează Gap-ul de TVA al țării. Gap-ul de TVA este diferența dintre ce se colectează si ce ar trebui să fie colectat, iar în viziunea Comisiei Europene produsele făcute în casă, pentru consumul propriu, afectează colectarea generală de TVA. ”Inclusiv gemul …
- Primarul PNL care-l atacă pe Bolojan cere explicații de la Bruxelles: ”Parlamentul European nu știe de măsurile premierului”Măsurile impuse de Guvernul Bolojan nici nu sunt cunoscute la Bruxelles. Este declarația explozivă făcută de primarul liberal din orașul Cavnic. Aflat de trei zile la Parlamentul European, acesta spune că ordinele nu au fost date de acolo, ci direct de la noi din țară, și că va face o solicitare în scris pentru a …