Statul va suporta costurile tratamentelor pentru victimele din Colectiv pe toată durata vieții lor

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri o lege prin care statul trebuie să suporte cheltuielile cu tratamtenle victimelor din clubul Colectiv pe toată durata vieții acestora.
„Se aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătății a cheltuielilor aferente oricăror tratamente medicale necesare, efectuate în țară și în străinătate, pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul București, denumite în continuare victime”, se arată în proiectul adoptat.
Victimele beneficiază de tratamentele medicale, pe durata vieții, dacă acestea sunt în legătură directă de cauzalitate cu evenimentul din 30 octombrie 2015, și indiferent dacă sunt realizate în țară sau în străinătate, în unități sanitare din sistemul de stat și în cele din sistemul privat, precum și la medici și terapeuți independenți, în regim ambulatoriu, cu internare și în orice altă formă necesară desfășurării optime a tratamentelor medicale.
Proiectul de lege merge acum la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.
Sursa:
- Cartel ALFA îl atacă pe Nicușor Dan: A ales să fie președintele corporațiilor!Confederaţia sindicală Cartel ALFA spune că ”România traversează una dintre cele mai profunde crize sociale şi economice din ultimele decenii” şi, în ciuda faptului că partidele susţin că au înţeles mesajul transmis de cetăţeni la ultimele alegeri, ”realitatea arată exact contrariul”. ”Până în prezent preşedintele s-a întâlnit doar cu mediul de business, cu organizaţii patronale, dar şi …
- Nicușor Dan, ignorat de Washington. Trump a închis ușa unei colaborări directeDeclarația lui Nicușor Dan conform căreia „nu se pune problema” unei vizite oficiale la Washington sau a președintelui Trump în România spune mai mult decât pare la prima vedere. În loc să obțină o întărire a parteneriatului strategic sau măcar o confirmare simbolică, șeful de stat s-a întors acasă cu ușa închisă și cu o …
- România își face rezerve pentru decontaminare chimică, biologică și nucleară. Arafat: „Nu e vorba de un conflict. E doar prevenție”Containerele de decontaminare cumpărate recent de România au stârnit valuri de întrebări și suspiciuni în spațiul public. Deși autoritățile susțin că nu e vorba despre o pregătire pentru război sau o amenințare iminentă, realitatea este că statul român se dotează, în ritm accelerat, cu echipamente pentru scenarii CBRN, chimice, biologice, radiologice și nucleare. DSU dă …
- Nicușor Dan: Trebuie să continuăm să sprijinim UcrainaToți participanții la summitul B9 au fost de acord că trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina, a declarat președintele Nicușor Dan, în cadrul conferinței comune de presă de la finalul summitului. Președintele României a precizat că toți membrii formatului au convenit asupra nevoii de a avea un NATO mai puternic, o conexiune transatlantică mai puternică, …
- Marea Britanie intră în stare de alertă militară: Pregătiri pentru un posibil război cu Rusia, arme noi și submarine nucleare în programul StarmerRegatul Unit lansează una dintre cele mai agresive strategii de apărare din ultimele decenii. Premierul Keir Starmer a anunțat luni planuri pentru o armată „de zece ori mai letală până în 2035”, cu noi submarine de atac, focoase nucleare și pregătiri imediate pentru confruntări militare. În centrul acestor măsuri alarmante se află amenințarea tot mai …