Uniunea Europeană OBLIGĂ toate țările să sprijine migranții: Comisia Europeană a propus un nou pact pentru a soluționa criza

Comisia Europeană a propus miercuri o reformă a sistemului de azil al Uniunii Europene pentru migranţi, care nu prevede cote obligatorii de refugiaţi, dar introduce în schimb un mecanism de ‘solidaritate obligatorie’ între statele membre ale UE care va fi activat atunci când una dintre acestea se află sub ”presiune” sau într-o situaţie de ”urgenţă”, relatează agenţiile AFP, EFE şi Reuters, relatează Agerpres.
La cinci ani după valul migrator din 2015, noul ”Pact european asupra migraţiei şi azilului” prevede ca ţările ce nu doresc să preia solicitanţi de azil vor trebui să participe la repatrierea celor ale căror cereri de azi sunt respinse sau să-şi aducă alte contribuţii, cum ar fi de exemplu participarea la construcţia unor tabere de refugiaţi.
Această soluţie, descrisă de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, drept un echilibru ”just şi rezonabil” între ”responsabilitate şi solidaritate” între statele UE, are în vedere să convingă ţările care au refuzat cotele obligatorii de refugiaţi, în special cele membre ale Grupului de la Vişegrad (Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia) şi Austria, al cărei cancelar Sebastian Kurz a reafirmat marţi că o repartizare a migranţilor între statele UE ”nu funcţionează”. Se trag astfel şi învăţămintele eşecului soluţiei cotelor de refugiaţi decise în 2016.
Foarte aşteptata reformă a sistemului european de azil, amânată de mai multe ori, are în vedere şi protejarea de urmăriri penale a ONG-urilor care salvează migranţi pe mare, iar un mecanism de solidaritate între statele membre este prevăzut şi pentru salvările pe mare.
În esenţă, noul pact revizuieşte principiul din ”Regulamentele Dublin” conform căruia prima ţară din UE unde ajunge un migrant extracomunitar este responsabilă cu soluţionarea cererii sale de azil, schimbare cerută în special de ţările aflate în prima linie a sosirii migranţilor, precum Grecia sau Italia.
Conform noii propuneri a Comisiei Europene, ţara care va examina cererea de azil va fi aceea unde migrantul are o rudă sau unde a muncit ori a studiat. În celelalte cazuri, prima ţară de sosire va rămâne în continuare responsabilă cu soluţionarea acestei cereri, dar aceasta poate solicita Comisiei Europene în cazul unei presiuni migratorii activarea unui ”mecanism de solidaritate obligatorie”.
Odată ce Comisia aprobă activarea acestui mecanism, ea decide şi numărul migranţilor care ar trebui preluaţi de celelalte state membre din ţara aflată sub presiune şi toate ţările vor trebui să-şi aducă o contribuţie în funcţie de forţa lor economică şi de populaţie, iar pentru fiecare migrant adult primit statele membre vor primi din bugetul comunitar 10.000 de euro.
Mai departe, statele UE vor putea opta între primirea unor solicitanţi de azil, o contribuţie la construcţia de tabere de refugiaţi sau finanţarea repatrierii celor fără drept de azil, aceştia din urmă fiind în principal migranţii economici care şi-au părăsit ţara nu din cauza vreunui război, ci pentru o viaţă mai bună în UE, cum este de exemplu cazul marocanilor sau al tunisienilor.
În cazul unei crize comparabile cu cea din 2015, când în UE au sosit peste un milion de refugiaţi, opţiunile statelor membre se vor reduce la preluarea migranţilor sau repatrierea celor respinşi, însă dacă o care nu reuşeşte într-un termen de opt luni să repatrieze către ţara lor de origine migranţii a căror expulzare şi-a asumat-o, atunci ea va trebui să-i primească pe teritoriul ei.
Acestea sunt însă alternative nerealizabile pentru ţările mici, care nu au mijloacele necesare, remarcă pentru AFP o sursă europeană. Mai mult, unele state de origine ale migranţilor refuză să-şi preia cetăţenii înapoi. Pentru astfel de situaţii Comisia Europeană are în vedere ca mijloace de presiune elaborarea de rapoarte anuale asupra capacităţii fiecărei ţări de a-şi prelua cetăţenii care au migrat clandestin, o măsură fiind suspendarea vizelor pentru ţările ce refuză primirea propriilor cetăţeni. Potrivit comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, UE are în prezent 24 de acorduri de readmisie cu state terţe, dar ”nu toate funcţionează”.
Sursa: Agerpres
- Rămâne România fără bani europeni peste 2 ani? Schimbarea istorică împarte deja UE în două
România, alături de alte state beneficiare ale banilor europeni, încearcă să convingă Germania și țările contributoare să nu reducă fondurile de coeziune. Experta în negocieri europene Gabriela Ciot, de la UBB Cluj, explică, pentru „Adevărul”, mizele acestei confruntări între Est și Occident. O nouă schismă pândește Uniunea Europeană, într-o perioadă în care dezbaterile cu privire … - Cât de sigur este litoralul românesc după explozia dronei? Răspunsul lui Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan a anunțat sâmbătă, la Constanța, că România suplimentează echipajele de supraveghere pe litoral și solicită tehnică militară la reuniunea NATO din 10 iunie, în urma exploziei de vineri a unei drone maritime în Portul Constanța. „Este o întrebare pe care, în mod legitim, românii o pun: cât de siguri vom fi dacă vom … - Pleacă din Guvern femeia supranumită „Mama bugetelor”, Daniela Pescaru
Secretarul de stat Daniela Pescaru, angajată din 1991 în Ministerul Finanțelor și supranumită „Mama bugetelor”, a fost eliberată din funcție, vineri, la cererea sa. Pescaru l-a informat pe premierul Ilie Bolojan încă din 29 aprilie că nu mai dorește să continue în minister. În ultimii zece ani, Pescaru a fost secretarul de stat responsabil cu … - Primele concluzii după explozia dronei navale în Portul Constanța. Nicușor Dan: „În acest moment, nu văd vreo eroare umană”
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, sâmbătă, după discuţia cu responsabilii în cazul dronei explodate în portul Constanţa, că până în momentul acesta, nu vede vreo eroare umană. Șeful statului a mai spus că, „dacă azi vom găsi o dronă în portul Constanţa, vom acţiona exact cum s-a acţionat ieri”. Nicuşor Dan a fost întrebat dacă … - Safeen Elona, petrolierul care ar fi fost vizat de dronele ucrainene, folosit de KazMunayGas. Rompetrol confirmă că nava transporta produse pentru companie
Petrolierul Safeen Elona, nava care ar fi fost vizată de operaţiunea eşuată a dronelor maritime ucrainene din apropierea Portului Constanţa, aparţine unui grup de stat din Emiratele Arabe Unite şi este utilizat pentru transporturi de combustibili pentru grupul KazMunayGas, proprietarul Rompetrol. Nava a plecat pe 5 iunie 2026, la ora 9.18, din portul Midia Năvodari, …


