Uniunea Europeană își redeschide granițele externe începând cu 1 iulie

Comisia Europeană îşi va publica în această săptămână propunerile cu privire la ridicarea „progresivă şi parţială” a restricţiilor de călătorie la frontierele externe ale UE începând de la 1 iulie, a anunţat miercuri Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate şi totodată vicepreşedinte al Comisiei, citat de AFP.
Ar fi vorba de ridicarea restricţiilor cu anumite ţări terţe, luând în considerare „un anumit număr de principii şi criterii”, în baza unei „abordări comune” între statele membre, a explicat el.
Interdicţia de călătorii non-esenţiale spre UE, în vigoare în prezent până la 15 iunie, a fost instituită la 17 martie în mod coordonat între statele membre şi Comisia Europeană pentru a combate propagarea epidemiei de COVID-19, fiind prelungită de două ori până acum.
La sfârşitul săptămânii trecute, miniştrii de interne din cele 27 de state membre au convenit să coordoneze această redeschidere progresivă pentru călătorii care vin din ţări din afara spaţiului Schengen şi UE.
Executivul european poate emite doar un aviz, decizia finală revenind fiecărui stat membru.
Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a indicat săptămâna trecută că nu toate ţările au fost de acord cu criteriile care trebuie luate în considerare pentru redeschidere.
Grecia, de exemplu, a cărei economie depinde în mare măsură de turism, a anunţat deja că va relua transportul aerian începând din 15 iunie pentru o listă de ţări, inclusiv state din afara UE şi spaţiul Schengen, precum Australia, China şi Coreea de Sud.
Referitor la frontierele interne ale Uniunii, „mai multe state membre sunt în mijlocul procesului de ridicare a controalelor”, a menţionat Borrell, potrivit căruia Comisia „consideră că aceste proceduri trebuie să fie finalizate în cursul lunii iunie”.
Sursa: www.digi24.ro
- PSD a pus condițiile pe masă pentru Cabinetul Niculescu. Social-democrații cer majorarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame
Condițiile pe care PSD i le pune lui Luca Niculescu, pentru a-i vota Cabinetul: Majorarea pensiilor și a pensiilor militare, eliminarea CASS la mame și veterani de război. Liderii PSD se vor întâlni, miercuri, la sediul din Kiseleff, cu premierul desemnat Luca Niculescu. Întrevederea va avea loc la ora 11:00, conform surselor STIRIPESURSE.RO. Potrivit informațiilor, … - Noi declarații de impact la DIICOT: Cristela Georgescu contestă procedurile de percheziție informatică și acuză o „uneltire” împotriva soțului său
Cristela Georgescu a lansat noi acuzații miercuri, 7 octombrie, la ieșirea de la DIICOT, unde a participat pentru a doua zi consecutiv la perchezițiile informatice din dosarul soțului său. Aceasta s-a declarat îngrijorată pentru confidențialitatea datelor familiei și a spus că vederea fotografiilor copiilor pe ecranele anchetatorilor a afectat-o profund. „Călin nu a înșelat, Călin … - Echipa națională a României înregistrează cea mai slabă clasare din istorie: Coborâre de șase locuri în clasamentul FIFA
Echipa națională de fotbal a României, pregătită de selecționerul Gheorghe Hagi, a coborât pe locul 58 în clasamentul FIFA, marcând cea mai slabă poziție din istoria reprezentativei. Noua ierarhie a fost publicată miercuri, ca urmare a rezultatelor din Liga Națiunilor, unde România a înregistrat a patra înfrângere consecutivă, scor 0-1, în meciul cu Suedia disputat … - Surse: Premierul desemnat, Luca Niculescu, va avea joi întâlniri cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea formării guvernului
Luca Niculescu merge mâine la sediile PSD, PNL și UDMR, au dezvăluit surse pentru Știripersurse.ro. Conform informațiilor noastre, premierul desemnat se va întâlni, joi, cu liderii Partidului Social Democrat, ai Partidului Național Liberal și ai Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. Luca Niculescu merge mâine la sediile PSD, PNL și UDMR Surse ale STIRIPESURSE.RO au … - Răsturnare de situație în Dosarul Bogoș: Ninel Peia detonează apărarea lui George Simion și susține că liderul AUR s-a întâlnit față în față cu afaceristul vasluian
Apar noi informații în scandalul din jurul dosarului Fănel Bogoș, în care a fost audiat ca martor și premierul interimar Ilie Bolojan. Senatorul Ninel Peia susține că omul de afaceri Fănel Bogoș s-ar fi întâlnit chiar cu liderul AUR, George Simion, alături de alți patru oameni de afaceri, pentru a-i reclama presupuse „abuzuri” la DSVSA …




