Cine este prima femeie din clubul miliardarilor din ţara noastră. Ea a construit de la zero cel mai mare lanţ de farmacii din România, evaluat la peste un miliard de euro

„Sfatul meu pentru o tânără care îşi începe acum parcursul profesional este să fie hotărâtă şi să aibă răbdare. E nevoie de răbdare şi perseverenţă, dar şi de pregătire profesională şi de o perfecţionare continuă.”
Pentru Anca Vlad, marcarea a 20 de ani de Catena şi a 30 de ani de antreprenoriat a reprezentat una dintre cele mai importante realizări recente, fiind „un moment de maximă mândrie şi o încununare a activităţii derulate în lumea businessului”.
Pentru anul în curs, ea şi-a propus să consolideze poziţia de lider de piaţă a grupului, să continue ritmul de creştere din ultimii ani, orientarea către pacient, digitalizarea şi excelenţa operaţională fiind, de asemenea, „puncte cheie pe care ne concentrăm în vederea atingerii obiectivelor”.
Cât priveşte leadershipul feminin, ea a observat că în primii 10 ani din parcursul său antreprenorial a fost marcată de surpriza de a vedea că în afara ţării femeilor li se acorda mai puţin credit şi erau considerate buni executanţi, nu decidenţi. „În acele vremuri, în România, businessurile autohtone nu primeau credite, iar băncile din străinătate nu ofereau credit businessurilor conduse de femei.
Sursa: www.zf.ro
- Europarlamentar Impostor AUR cere la Bruxelles intervenția UE pentru dizolvarea Parlamentului României
Scenă de comedie absurdă la Bruxelles: în timp ce la București jocurile erau deja făcute, iar Guvernul Luca Niculescu avea deja toate voturile asigurate, la Parlamentul European se consuma un comedie politic de un ridicol desăvârșit. „Liderul europarlamentarilor” partidului a început să silabisească solemn foi pline de concepte mult prea mari pentru capacitatea sa de … - Sărăcia stinge lumina: Românii și-au tăiat consumul de curent cu peste 11%, în timp ce „băieții deștepți” exportă energia pe bandă rulantă
Consumul de energie electrică al populației a înregistrat o scădere de 11,3% în primele opt luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). La nivel național, consumul final de electricitate s-a redus cu 4%, în timp ce exporturile de energie au crescut. Consumul … - Lovitură fatală pentru PNL! Înalta Curte obligă partidul să dea înapoi 14 milioane de lei din campania lui Nicolae Ciucă
Lovitură financiară pentru Partidul Național Liberal, care pierde definitiv procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) privind banii încasați de la stat pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins joi, 15 octombrie 2026, recursul formulat de PNL împotriva unei sentințe a Curții de Apel București, … - Lovitură de teatru la Timișoara! Simonis vrea candidat comun, dar pune o condiție strictă: să fie liberal, nu de la USR!
Alfred Simonis a anunțat că este deschis să susţină un candidat comun propus de PNL-USR . Condiția este ca acesta să fie din PNL, dacă se vor organiza alegeri parţiale pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara, rămasă vacantă după ce Dominic Fritz şi-a pierdut mandatul. Simonis: Susţin un candidat PNL-USR la Primăria Timişoara dacă … - Bolojan își face bagajele! Mesajul de adio transmis miniștrilor la ultima ședință de la Palatul Victoria
Ilie Bolojan le-a transmis miniștrilor prezenți la ședința de Guvern de vineri, 16 octombrie, că este foarte posibil ca aceasta să fie ultima reuniune a actualului Executiv, potrivit surselor ȘTIRIPESURSE.RO. Premierul interimar le-a mulțumit tuturor pentru colaborare și pentru activitatea desfășurată. Mesajul vine înaintea votului de învestitură pentru Guvernul Luca Niculescu, programat marți, 20 octombrie. …




