România, amendată cu 3 milioane de euro pentru că nu a transpus directiva europeană pentru prevenirea spălării banilor. Înfrângere la CJUE

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a condamat joi România și Irlanda la plata unor amenzi de 3, respectiv 2 milioane de euro pentru că nu au transpus complet, în termenul prevăzut, Directiva privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, potrivit unui comunicat al CJUE.
Directiva 2015/8491 urmărește să prevină utilizarea sistemului financiar al Uniunii Europene în scopul spălării banilor și al finanțării terorismului. Statele membre trebuiau să transpună această directivă în dreptul lor național până la 26 iunie 2016 și să informeze Comisia Europeană cu privire la măsurile adoptate în această privință.
Guvernele PSD au amânat constant transpunerea directivei europene, motiv pentru care Comisia Europeană a trimis joi România în fața CJUE.
În 27 august 2018, Comisia Europeană a sesizat CJUE, considerând că România și Irlanda nu au transpus în mod complet Directiva 2015/849 în termenul stabilit în avizele motivate respective, și, nici nu au comunicat măsurile naționale de transpunere corespunzătoare.
În cele din urmă, România a transpus Directiva, dar cu mare întârziere, iar Curtea de Justiție a UE a considerat că întârzierea transpunerii și ne-comunicarea către Comisia Europeană a măsurilor trebuie pedepsite cu această amendă de 3 milioane de euro. ”Curtea a apreciat că, deși România și Irlanda au pus capăt, în cursul procedurii, neîndeplinirii obligațiilor imputate, nu este mai puțin adevărat că această neîndeplinire a obligațiilor exista la expirarea termenului stabilit în avizele motivate respective, astfel încât efectivitatea dreptului Uniunii nu a fost asigurată tot timpul”, se arată în comunicatul CJUE.
În iulie 208, Răzvan Horaţiu Radu, fostul agent guvernamental al României la Curtea de Justiţie a UE, acuza guvernul Dăncilă că a întârziat nepermis transpunerea directivei europene privind combaterea spălării banilor și avertiza că România va fi sancționată de CJUE.
„Directiva trebuia transpusă din iunie 2015. Eu personal am atras atenția în mod repetat decidenților atât verbal, cât și în scris să elaboreze un proiect de lege sau chiar o ordonanță de urgență pentru transpunerea ei. În ultima perioadă am recomandat insistent ordonanța de urgență. Din păcate proiectul de lege a plecat abia în luna martie 2018 de la Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. A stat blocat până în luna mai 2018 la Secretariatul General al Guvernului. Guvernul a adoptat un proiect de lege abia în ședința din 31 mai 2018 după care proiectul a plecat la Parlament”, a declarat Răzvan Horațiu Radu pentru G4Media.ro
Sursa: www.g4media.ro
- Putiniștii din România, supărați că nu aderăm la „Consiliul lui Trump”
O liniște mormântală, întreruptă doar de sunetul tastelor lovite cu furie pe Telegram, s-a așternut peste segmentul putinist din presa și politica românească. Motivul? România nu aderă la noul „Consiliu” inițiat de Donald Trump. Pentru oricine posedă o busolă geopolitică funcțională, aceasta este o decizie de poziționare strategică. Însă pentru „putiniștii” autohtoni – acei campioni … - Criză mare la așa-zișii masoni. Frățiorii de la Marea Lojă Națională din România au nevoie de 2.000.000 de euro
O gașcă de așa-ziși masoni, grupați în Asociația Marea Lojă Națională din România (MLNR), avându-l acum la butoane pe preotul Cătălin Tohăneanu, caută în disperare bani, să finalizeze o construcție megalomanică, începută în București de mai bine de zece ani. 2.500 mp pe Bulevardul Expoziției din București – cadoul imobiliar al lui Ponta pentru plagiatorul … - România nu are ce căuta în Consiliul lui Trump: O caricatură de tratat susținută de Grindeanu și Simion, la rândul lor două caricaturi ale politicii mioritice
Într-un moment în care arhitectura de securitate a Europei tremură din toate încheieturile, România alege să facă ceea ce știe mai bine: să joace la două capete și să aplaude la scenă deschis o farsă. Așa-numitul „Consiliu de Pace” inițiat de Donald Trump nu este un tratat, ci o caricatură diplomatică, un reality-show geopolitic în … - Hoții au spart vila lui Marilen Pirtea care nu există în declarația de avere
O vilă deținută de rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, care este și deputat PNL de Timiș, a fost călcată de hoți în acest weekend, dar respectiva casă… nu prea există în documentele celui care se visează ministrul Educației. Marilen Pirtea are trei apartamente și două case, dar nu apare în scripte și … - Profitul Ryanair s-a prăbușit după decizia drastică luată de Italia în decembrie
Ryanair a înregistrat o scădere a profitului net trimestrial cu 80%, compania aeriană irlandeză fiind lovită în special de amenda enormă pe care i-a aplicat-o în decembrie Italia pentru abuz de poziție dominantă, transmite France Presse. Prăbușirea profitului net al celui mai mare transportator aerian european a venit după ce autoritatea italiană pentru concurență (AGCM) a …