Un volum vechi din 1623, cu piesele lui Shakespeare, a fost vândut la un preț record de 9,97 milioane de dolari

Un volum rar care a reunit pentru prima dată piesele de teatru scrise de dramaturgul William Shakespeare, apărut în anul 1623, a fost vândut miercuri la preţul record de 9,97 milioane de dolari, au anunţat reprezentanţii filialei din New York a casei de licitaţii Christie’s, citaţi de Reuters.
Volumul „First Folio” conţine 36 dintre piesele lui Shakespeare, iar copia vândută miercuri este una dintre cele şase cunoscute ale acestei colecţii şi care se află în posesia unor colecţionari privaţi. Volumul avea un preţ estimativ cuprins în intervalul 4 milioane – 6 milioane de dolari.
Identitatea cumpărătorului nu este deocamdată cunoscută.
Precedentul record de preţ pentru o copie a volumului „First Folio” era de aproape 6,2 milioane de dolari şi fusese stabilit în 2001, au precizat reprezentanţii casei Christie’s.
Colecţia „Mr. William Shakespeare’s Comedies, Histories & Tragedies” a fost alcătuită de prieteni ai dramaturgului englez la şase ani după moartea acestuia. Volumul include şi 18 piese de teatru care nu au fost niciodată publicate în timpul vieţii scriitorului şi care, altfel, dacă nu ar fi existat acea colecţie, ar fi putut fi pierdute pentru totdeauna. Printre acestea se află textele pieselor „Macbeth”, „The Tempest” şi „As You Like It”.
Copia volumului a fost scoasă la licitaţie de Mills College, un colegiu specializat în arte liberale din Oakland, California.
Tranzacţia de miercuri a marcat o premieră după o pauză de aproape 20 de ani când o copie completă a volumului „First Folio” a fost pusă în vânzare în cadrul unei licitaţii.
Sursa: G4Media
- VIDEO: Partenera lui Ciolacu, Sorina Docuz, apariție de senzație la un party de lux într-o ținută de peste 100 de mii de euro
Sorina Docuz, partenera ex-premierului Ciolacu a vrut să fie discretă, dar luxul a trădat-o la petrecerea lui Black Coffee. Noaptea trecută, la evenimentul exclusivist unde a mixat celebrul DJ Black Coffee, aparițiile au fost atent selectate, însă una dintre ele a atras imediat toate privirile.Sorina Docuz a venit într-o ținută menită să o țină departe … - Capul mafiei din Portul Constanța, Florin Vizan – partenerul de combinații al șefului PSD, party de lux la LOFT
https://anchetatorii.ro/2023/11/27/gas-mary-leaks-portul-constanta-capturat-de-intermediarii-rusiei-vizan-grindeanu-si-ciolacu “Consilierul” din Portul Constanța cu Rolls-Royce Wraith de 300.000€: FLORIN VIZAN, între decizii politice și petreceri de lux la Cirque du Loft in Mamaia! Portul Constanța nu este doar o companie de stat. Este una dintre cele mai importante mize strategice ale României. Un nod economic uriaș, unde deciziile înseamnă bani, influență și putere.Iar … - Rețeaua ”șoferilor” din AUR: Senatorul Cătălin Silegeanu, dansator la bară într-un club gay din Tokyo
Mandatul senatorului AUR Cătălin Silegeanu este umbrit de o serie de controverse majore care ridică semne de întrebare serioase atât cu privire la trecutul și pregătirea sa academică, cât și în ceea ce privește competența sa parlamentară. De la investigații de presă care indică un posibil CV falsificat, până la afirmații virale despre un trecut … - O călugăriță, agresată de un bărbat în Ierusalim: Val de indignare și reacții
Un videoclip surprins de camerele de supraveghere, în care un bărbat agresează o călugăriță franceză la Ierusalim, a stârnit un val de indignare și reacții ferme din partea liderilor creștini. Aceștia își exprimă îngrijorarea în fața unei serii de acte de violență țintite, relatează NBC News. Înregistrarea publicată de poliția israeliană arată cum un bărbat … - Sondaj CURS: Cum ar vota românii dacă am avea alegeri parlamentare. AUR și PSD au majoritatea
Partidul condus de George Simion continuă să fie pe primul loc în intențiile de vot ale românilor, cu peste zece procente față de următorul loc ocupat de PSD, potrivit unui sondaj de opinie publicat sâmbătă de CURS. Cu toate acestea, procentele AUR sunt în scădere față de ce indicau alte sondaje realizate în luna aprilie. …




