UE nu-l recunoaşte pe Lukaşenko drept președinte al Belarusului şi pregăteşte sancţiuni, a anunțat șeful diplomației europene

Uniunea Europeană nu-l recunoaşte pe Aleksandr Lukaşenko ca preşedinte al Belarusului şi se pregăteşte să impună importante sancţiuni responsabililor regimului din această ţară, a anunţat marţi şeful diplomaţiei europene, citat de France Presse.
„Considerăm că alegerile din 9 august sunt frauduloase şi nu-l recunoaştem pe Lukaşenko drept preşedinte legitim al Belarusului”, a declarat spaniolul Josep Borrell în timpul unei dezbateri în Parlamentul European în sesiune plenară la Bruxelles.
„Suntem în curs de adoptare a sancţiunilor vizând un număr semnificativ de responsabili pentru violenţe, represiune şi falsificarea rezultatelor alegerilor”, a adăugat el.
„Aceste sancţiuni ar trebui adoptate înaintea Consiliului European organizat pe 24 şi 25 septembrie la Bruxelles dacă vrem să menţinem credibilitatea europeană”, a precizat el. Decizia ar trebui luată în cadrul reuniunii miniştrilor de externe ai UE lunea viitoare la Bruxelles, menţionează AFP.
„Vrem o soluţie care să permită sancţiuni împotriva Turciei şi Belarusului în acelaşi ritm”, a subliniat el.
UE procedează de asemenea la o examinare a relaţiilor sale cu Belarus pentru a „identifica domeniile în care contactele ar trebui suspendate sau revizuite. Cele în care are interes să iniţieze şi chiar să intensifice contactele şi să sprijine poporul şi societatea civilă belarusă şi domeniile în care UE poate oferi asistenţă suplimentară dacă există o evoluţie către un nou Belarus democratic”, a adăugat spaniolul.
Josep Borrell a denunţat continuarea represiunii în Belarus unde „peste 7.500 de manifestanţi paşnici au fost arestaţi şi 500 de cazuri de tortură au fost înregistrate şi documentate”.
„Dacă situaţia continuă să se deterioreze, vor fi luate în considerare sancţiuni suplimentare (…). Cerem autorităţilor din Belarus să găsească o ieşire din criză punând capăt violenţei şi detenţiilor ilegale şi stabilind un dialog naţional incluziv”, iar UE este gata să „susţină orice iniţiativă credibilă” în această direcţie, a precizat şeful diplomaţiei europene.
„Noi alegeri sub supravegherea OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa) ar fi cea mai bună soluţie, dar până acum nu am reuşit să luăm legătura cu autorităţile din Belarus la niciun nivel”, a deplâns el.
„Determinarea lui Lukaşenko de a rămâne la putere cu sprijinul aparent din ce în ce mai mare din partea Moscovei face ca toate acestea să fie dificile”, a conchis Borrell, a doua zi după o întâlnire între preşedintele Belarusului şi omologul rus Vladimir Putin.
Sursa: Agerpres
- Pensionara specială Monica Macovei, condamnată penal, instigă Guvernul să ignore Constituția
Într-o postare pe Facebook, fostul ministru al Justiției și fost europarlamentar Monica Macovei susține că Executivul nu mai are de ce să aștepte sau să solicite un nou aviz de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în privința proiectului de lege privind pensiile de serviciu ale magistraților. „Avizul CSM există și este un aviz negativ. Știe toată … - Sub administrația USR, corupția a explodat în cadrul Administrației Fondului Imobiliar (AFI). Percheziții DNA, locuințe atribuite ilegal și o rețea care a prosperat în mandatul lui Nicușor Dan
Mandatul USR la Primăria Capitalei nu a adus “transparentizarea” și “reformarea” promise. Dimpotrivă: în perioada în care Bucureștiul a fost condus de Nicușor Dan, corupția din instituțiile-cheie a escaladat, iar Administrația Fondului Imobiliar (AFI) a devenit epicentrul unor scandaluri și anchete penale de proporții. În mai 2021, la câteva luni după instalarea administrației USR, Direcția … - Bolojan i-a găsit o sinecură purtătorului de cuvânt al Guvernului: o trimite pe Dogioiu în CA al SRR
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, a fost propusă pentru un post de membru în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune (SRR) din partea Executivului. Propunerea Guvernului pentru Consiliul de Administrație al SRR este chiar purtătorul de cuvânt al Cabinetului Bolojan, Ioana Dogioiu, în timp ce membru supleant este propusă Daniela … - USR o trimite în CA al TVR pe fosta șefă de cabinet a lui Clotilde Armand, care umbla în sacii cu voturi
Uniunea Salvați România (USR) vrea să o trimită în Consiliul de Administrație (CA) al TVR pe Catrinel Trofin, nimeni alta decât fosta șefă de cabinet a primăriței Clotilde Armand. „Specialista” în relații internaționale, jurnalism și comunicare strategică a apărut în prim-plan după ce au fost făcute publice imagini uluitoare din noaptea de 29 septembrie 202o, … - JAF! Taxele locale cresc cu 75,25%
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat luni, la Digi24, că planul Guvernului condus de Ilie Bolojan pentru taxele locale din 2026 aduce o creștere totală de 75,25%. Din acest procent, 5,25% reprezintă indexarea cu inflația din 2024. Deși sumele cresc pe hârtie, edilul susține că primăriile nu vor încasa, în realitate, mai mulți bani. El a explicat că …