Politică

USR vrea mai multe zile de vot pentru Diaspora la alegerile parlamentare

USR va depune un proiect legislativ pentru a modifica Legea privind organizarea alegerilor parlamentare, astfel încât românii din Diaspora să beneficieze de regulile și procedurile aplicate la alegerile prezidențiale din 2019.

Propunerile USR din proiectul de lege prevăd:

– Desfășurarea votului în străinătate pe mai multe zile;

– Liste electronice în străinătate și semnătura alegătorilor direct pe tabletă;

– Votarea după ora 21.00 unde există alegători la coadă;dreptul partidelor la câte un reprezentant și doi supleanți în fiecare secție de votare, aceștia având posibilitatea să facă schimb între ei în zilele de votare;

– Posibilitatea creșterii numărului membrilor secției de votare în străinătate până la 15, în caz de necesitate;

– Abrogarea alineatului (6) din articolul 42, conform căruia alegătorii care nu se înregistrează online pot vota doar la secțiile de votare organizate pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare, secțiile consulare și institutele culturale din străinătate ale României.

– Reducerea pragului de semnături de la 1% la 0,5% din numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reședința în circumscripția respectivă, fără ca numărul acestora să fie mai mic de 1.000 de alegători.

„În afară de încurajarea masivă a votului prin corespondență, este foarte important să avem același număr de secții de votare deschise în străinătate ca la alegerile prezidențiale. Acest lucru va încuraja ieșirea românilor la vot, le va asigura condițiile necesare pentru a vota în siguranță în aceasta perioadă plină de incertitudini, cu riscuri importante de restricții legate de pandemie. Nu ne putem permite în niciun caz înghesuiala la cozi la ambasade și consulate sau în puține secții de votare. Românii din Diaspora trebuie să poată vota ușor la cele mai importante alegeri din ciclul electoral, cele parlamentare, unde pot avea un cuvânt greu de spus în transformarea României”, spune senatorul USR de Diaspora, Radu Mihail, inițiatorul proiectului.

  • Primarii PSD, o adunătură inutilă. Nu au făcut nimic pentru Daniel Băluță
    Alegerile din Capitală au scos la iveală nu doar slăbiciunile candidaților, ci și fracturile majore din interiorul PSD București. Daniel Băluță, unul dintre cei mai puternici edili ai partidului și singurul cu o administrație vizibilă, a fost lăsat practic singur în campanie, abandonat de propriii colegi, primarii PSD din Capitală. În loc să formeze o …
  • Declinul accelerat al lui Nicușor Dan în politica bucureșteană
    Marele perdant al alegerilor din București este Nicușor Dan, președintele pierdut deja printre plantele artizanale dotate cu microfoane de ultimă generație. Marele perdant al alegerilor din București este Nicușor Dan, președintele pierdut deja printre plantele artizanale dotate cu microfoane de ultimă generație. Așa arată începutul unui mandat la Cotroceni care a început cu promisiuni de …
  • Ana Ciceală va avea un rol în viitor
    Ana Ciceală se desprinde tot mai clar ca una dintre figurile politice care vor juca un rol important în următorii ani. Plecarea ei de lângă USR-ul radicalizat ideologic, pe care mulți îl acuză de derive marxiste și detruparea completă de realitatea societății românești, marchează începutul unei reașezări politice pe zona de stânga. Ciceală, cunoscută pentru …
  • Bucureștiul dă tonul în politica națională: jaful și sărăcia, proiect de țară, cetățeanul pe ultimul loc
    Bucureștiul dă tonul în politica națională, iar mesajul transmis de alegători este unul îngrijorător: jaful și sărăcia au devenit, în mod paradoxal, proiect de țară. Alegerea lui Ciprian Ciucu la Capitală, în ciuda scandalurilor, a dezamăgirilor administrative și a lipsei de viziune, este interpretată de mulți ca un vot de încredere pentru Ilie Bolojan și …
  • Sindromul Stockholm: Bucureștenii au votat tot cu cei care au anulat alegerile
    Bucureștiul a oferit în aceste alegeri una dintre cele mai halucinante demonstrații de docilitate politică: a votat exact cu partidul care, pe 6 decembrie 2024, a anulat alegerile prezidențiale și au dinamitat democrația românească prin persoana lui Klaus Iohannis. Atunci, România a trăit un episod de manual despre cum se suspendă voința populară cu un …
Back to top button