Politică

Sorin Grindeanu, propus cetățean de onoare al județului Timiș de un consilier AUR

Consilierul județean AUR Marcel Mihoc, fost secretar general al PSD Timiș, a propus marți, într-o ședință a Consiliului Județean, ca președintele PSD Sorin Grindeanu să primească titlul de Cetățean de Onoare al Județului Timiș.

Propunerea a fost făcută în timpul dezbaterii proiectului prin care profesorul universitar doctor Margit Șerban a fost desemnat Cetățean de Onoare al Județului Timiș. Marcel Mihoc a susținut că aceeași distincție ar trebui acordată și altor medici din județ, precum profesorii Poenaru, Bârsășteanu, Bratu, Dumitrașcu, Săndesc, Brânzan și Păunescu.

În intervenția sa, consilierul județean a extins discuția și asupra clasei politice, afirmând că, dintre politicienii pe care îi cunoaște, Sorin Grindeanu ar merita această distincție.

„Dintre toți politicienii pe care îi cunosc de peste 30 de ani, domnul Sorin Grindeanu este o persoană care a făcut pentru acest județ mult mai mult decât a făcut toată clasa politică și îl propun ca pe viitor să fie și dumnealui propus ca Cetățean de Onoare”, a declarat Marcel Mihoc în plenul Consiliului Județean Timiș.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button