Comunicat de presă – DNA

Ca răspuns la solicitările formulate de mass media în cursul zilei de 26 iunie 2020, Biroul de Informare și relații publice este abilitat să transmită următoarele:
În cauza mediatizată prin comunicatele 1056 din 13 noiembrie 2017, 1110 din 21 noiembrie 2017 și 72 din 17 ianuarie 2018, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, pentru următoarele infracțiuni, săvârșite în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul,
– instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în forma participației improprii.
În cauză s-a dispus punerea mișcare a acțiunii penale și față de alte persoane care la data faptelor erau funcționari în cadrul Consiliului județean Teleorman și față de administratori/reprezentanți ai firmei SC Tel Drum SA și ai altor societăți comerciale, pentru infracțiuni de constituirea unui grup infracțional organizat, folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la abuz în serviciu și evaziune fiscală.
De asemenea, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata persoană juridică SC TEL DRUM SA, pentru următoarele infracțiuni:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– evaziune fiscală în formă continuată (10 acte materiale),
– două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
Inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, președinte al Consiliului Județean Teleorman, ar fi inițiat un grup infracțional organizat din care ar fi făcut parte funcționari din administrația locală și persoane din mediul de afaceri. Grupul ar fi acționat în perioada 2001-2017 în scopul de a obține, în mod fraudulos, sume importante din contractele finanțate din fonduri publice (naționale și europene), prin infracțiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Sub coordonarea și decizia inculpatului Liviu Nicolae Dragnea, în cadrul grupului, funcționarii publici ar fi acționat în interesul unor societăți private. Pentru funcționarea grupului ar fi fost necesară privatizarea SC Tel Drum SA, trecerea ei din proprietatea Consiliului Județean Teleorman, prin persoane interpuse, în patrimoniul lui Liviu Nicolae Dragnea, achiziționarea din fonduri publice a unui utilaj special de asfaltare și atribuirea, în mod discreționar, a contractelor de reabilitare a drumurilor din județ către Tel Drum SA.
SC Tel Drum SA ar fi fost principala societate comercială din grup, capitalizată masiv și folosită la obținerea contractelor de lucrări, pentru distribuirea capitalului către celelalte societăți comerciale și membrii grupului, pentru achiziționarea de bunuri mobile și imobile care sunt folosite de membrii grupului, pentru a transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile către aceiași membri.
Unul dintre scopurile grupului ar fi fost ca firma Tel Drum SA să câștige un contract de reabilitare a 55 km de drum județean din Teleorman, DJ 701, în valoare de 114.263.011 lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene.
În acest context, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Nicolae Dragnea ar fi emis și semnat hotărâri și dispoziții, cu încălcarea legii, acte indispensabile pentru procedura de atribuire a contractului care, între altele, au inclus o condiție restrictivă ce avantaja SC Tel Drum SA. Cu ajutorul altor două persoane din grup ar fi folosit la organismul intermediar ADR Sud Muntenia documente false și inexacte. Ar fi fost falsificate și înlocuite date din proiectul tehnic, inclusiv prin inserarea unei condiții care îi asigura firmei Tel Drum câștigarea licitației. In plus, firma Tel Drum ar fi beneficiat și de date confidențiale ce au avantajat-o la obținerea contractului.
În mod similar, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, ar fi făcut demersuri și ar fi contribuit astfel încât firma Tel Drum SA să câștige și contractul de reabilitare a peste 50 km din DJ 506, un alt drum județean din Teleorman, în valoare de 62.482.442 lei, dintre care suma de 6.930.138 euro provenea din fonduri europene.
În cursul procedurii de atribuire s-ar fi falsificat și înlocuit date, inclusiv prin introducerea condiției restrictive ce favoriza societatea Tel Drum, asigurându-i câștigarea licitației.
De asemenea, s-ar fi majorat artificial devizul lucrărilor aferente contractului de reabilitare a drumului.
Cu referire la cele două contracte de reabilitare drumuri județene din Teleorman, prejudiciul creat în dauna bugetului public ar fi de:
– 25.600.927 lei (diferența dintre prețul ofertat de Tel Drum SA și prețul cel mai mic ofertat) – contractul DJ 701,
– 5.742.872 lei (diferența dintre devizul real prevăzut în proiect și devizul modificat) – contractul DJ 506.
Prejudiciul creat bugetului public este de 31.343.799 lei, sumă ce constituie un beneficiu necuvenit pentru firma câștigătoare SC Tel Drum SA.
Inculpaților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa: www.pna.ro
- S-a întâmplat exact cum a zis Georgescu: Războiul e pierdut, Trump s-a văzut cu PutinPreviziunea lui Georgescu s-a confirmat pas cu pas. Donald Trump și Vladimir Putin au avut prima întâlnire oficială după revenirea lui Trump la Casa Albă. Summitul s-a desfășurat la Anchorage, Alaska, pe 15 august 2025, într-un cadru marcat de tensiuni internaționale și controverse aprinse. Întâlnirea a început într-un format restrâns, doar cei doi lideri, dar …
- Trump: Zelenski trebuie să accepte unele dintre condiţiile Rusiei pentru încetarea războiului din UcrainaÎn pragul discuţiilor extrem de importante cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi o delegaţie numeroasă de lideri europeni, preşedintele american Donald Trump a dezvăluit mesajul pe care îl va transmite oaspeţilor săi de la Casa Albă: Zelenski trebuie să accepte unele dintre condiţiile Rusiei pentru încetarea războiului din Ucraina. „Preşedintele Zelenski al Ucrainei poate pune capăt războiului cu Rusia …
- De ce l-au huiduit românii pe Bolojan la ConstanțaIlie Bolojan a venit la Constanța de Ziua Marinei cu un discurs care ar fi trebuit să fie festiv și mobilizator. În loc de asta, a ținut o lecție rece despre „austeritate” și „responsabilitate”, exact în fața oamenilor care văd zilnic cum banii publici se risipesc pe privilegii și contracte umflate. Momentul a fost complet …
- Sute de primării din România în pericol de faliment: au luat banii de fonduri europene dar nu au finalizat proiecteleRomânia se confruntă cu un nou scandal financiar de proporții. Sute de primării din toată țara sunt în pragul falimentului după ce au încasat bani din fonduri europene, dar nu au dus la capăt proiectele pentru care au semnat. În loc să avem drumuri asfaltate, școli modernizate sau sisteme de apă și canalizare, avem proiecte …
- Ursula von der Leyen, mizează pe continuarea războiului: Ucraina trebuie să devină un „arici de oțel”, imposibil de invadatPreşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat recent poziția oficială a UE privind viitorul Ucrainei, într-o conferință de presă comună cu preşedintele Volodimir Zelenski. Mesajul său a fost ferm și simbolic, subliniind necesitatea ca Ucraina să fie o fortăreață de neînvins pentru orice agresor extern. Von der Leyen a declarat fără echivoc că …