Internațional

Martin Schulz: Diana Șoșoacă nu știe pe ce lume trăiește! E plătită de ruși.

Fostul președinte al Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat la Digi FM că Diana Șoșoacă „este finanțată de ruși” și „nu știe pe ce lume trăiește”, senatoarea spunând că-l va da în judecată dacă acesta nu aduce dovezi în sprijinul acuzațiilor făcute.

Vorbind la DigiFM despre Europa democratică în antiteză cu Vladimir Putin și partidele extremiste din Europa, politicianul german, din familia social-democraților, s-a referit și la Diana Șoșoacă, „această femeie care nu știe pe ce lume trăiește și care este finanțată de ruși”. Martin Schulz a asemănat-o pe Șoșoacă cu președintele partidului AfD, de extremă dreapta, din Germania, un partid considerat populist, eurosceptic și anti-imigranți.

În replică. Diana Șoșoacă a declarat că Martin Schulz este un „nazisto-fascist” care „trăiește într-un lux extrem” și că îl va da în judecată dacă nu își probează afirmațiile.

„Dacă nu poate dovedi ceea ce m-a acuzat pe mine – că aș fi finanțată de Rusia -, atunci ne vom vedea în instanță. Îl anunț pe domnul Schulz că are 24 de ore să dovedească afirmațiile sale, dacă nu, îi voi formula plângere penală și-l voi acționa în judecată”, a declarat Diana Șoșoacă pentru DigiFM.

Diana Șoșoacă a deschis lista candidaților SOS România la alegerile europarlamentare și, cel mai probabil, va merge în legislativul din Bruxelles pentru că SOS România a obținut două mandate de europarlamentar.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button