InternaționalPrima PaginăȘtirile 60m.RO

Noua reformă administrativă din Ucraina amenință unitatea comunității istorice românești

Comunitatea românească din Ucraina riscă să fie divizată de noua împărțire administrativă la care lucrează guvernul de la Kiev, notează Radio Europa Liberă.

Proiectul privind această reformă se află în discuție publică până pe 17 iulie. Spre deosebire de guvernele de la Sofia și de la Budapesta, executivul român nu a negociat spații administrative comune pentru vorbitorii de limbă română din Ucraina. Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina le-a cerut autorităților de la Kiev printr-un Memoriu ca cele patru raioane Noua Suliţă, Herţa, Hliboca, Storojineţ din regiunea Cernăuți, locuite preponderent de etnici români, să fie incluse într-o singură unitate administrativ–teritorială. În acest stadiu al discuțiilor, propunerilor și tratativelor nu toate localitățile sunt incluse în același raion, care, la rândul lui, urmează să fie de trei ori mai mare, față de raioanele actuale.

Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina explică în aceeași măsură liderilor de la București și de la Kiev că „includerea artificială a teritoriului locuit compact de minoritatea românească în componența unor macro-raioane diferite va determina o asimilare forțată, fapt ce intră în contradicție cu obligațiile internaționale asumate benevol de Ucraina. Menționăm că în contextul nerezolvării problemei privind predarea în limba maternă în școlile minorităților naționale, creată de guvernarea anterioară, în loc să se dezamorseze starea conflictuală, scenariul care se conturează poate deveni un motiv pentru agravarea situației interetnice într-un ținut cunoscut ca fiind tolerant”.

  • Cod galben de vreme rea: meteorologii anunță ninsori, viscol și precipitații extinse
    Meteorologii anunţă, joi, că aria precipitaţilor se extinde în cea mai mare parte a ţării şi sunt aşteptate ninsori semnificative în zonele montane, până sâmbătă. De asemenea, în mai multe zone ale ţării se anunţă vânt puternic, pentru zona de munte fiind emisă o avertizare cod galben. Informarea meteo emisă de ANM ANM a emis o informare meteo, valabilă până sâmbătă, la ora 10.00. ”Aria precipitaţiilor se va extinde treptat în vestul, centrul şi nord-vestul ţării, precum şi în toate zonele montane şi submontane şi local se vor acumula cantităţi de apă de 20…30 l/mp. La munte va ninge şi, în special în …
  • Incident grav la metrou: un tren a sărit efectiv de pe șine. Două stații sunt închise
    Un incident grav s-a petrecut miercuri seară la metrou unde un tren a deraiat și a sărit de pe șine la stația Laminourului, ne-au precizat surse avizate. Chiar și la această oră, spun sursele citate, stațiile de metrou Laminorului și Străulești sunt închise traficului. Până la momentul transmiterii acestei informații, Metrorex nu a făcut publice nicun fel de detalii despre situația de aseară. Mai multe incidente grave au avut loc pe parcursul anilor trecuți, dat fiind garniturile vechi care încă sunt în circulație și nu numai. Incidente la metrou în 2024 • 15 decembrie 2024: un tren a fost observat circulând cu ușile deschise …
  • Armata română a ridicat două avioane de luptă după atacul Rusiei: mesaj Ro-Alert pentru cei din Tulcea
    Joi, 1 ianuarie, au avut loc noi atacuri cu drone efectuate de forțele ruse asupra infrastructurii portuare ucrainene din proximitatea frontierei cu România. Sistemul de supraveghere al Ministerului Apărării Naționale a identificat vehicule aeriene lansate de Federația Rusă către porturile ucrainene de la Dunăre, pe direcția Ismail, transmite ministerul român al Apărării. „În jurul orei 10.00, două aeronave de luptă F-16,  din Baza 86 Aeriană de la Fetești, au fost ridicate în aer pentru a monitoriza zona de frontieră cu Ucraina, în nordul județului Tulcea.         La ora 10.17, populația din nordul județului Tulcea a fost avertizată prin mesaj RO-Alert. Starea de …
  • Zona euro se extinde cu Bulgaria, România rămâne pe margine
    Decizia Bulgariei de a adopta euro redeschide discuțiile sensibile despre integrarea monetară în UE, într-un moment în care decalajele economice și tensiunile politice complică avansul proiectului. Bulgaria a devenit joi al 21-lea stat membru al zonei euro, un moment simbolic pentru Uniunea Europeană, dar care evidențiază și dificultățile majore ale extinderii monedei unice în restul blocului comunitar. În ciuda acestui pas înainte, doar câteva state UE mai rămân în afara euro, iar perspectivele lor de aderare sunt incerte. „Extinderea suplimentară a zonei euro este probabil să fie frânată în viitorul previzibil”, în condițiile în care partidele eurosceptice joacă un rol cheie în guverne …
  • Revelionul în România: temperaturi de până la -14°C și vânt de 100 km/h
    România se pregătește pentru o noapte de Revelion cu temperaturi extrem de scăzute. Directorul ANM, Elena Mateescu, a anunțat că minimele vor coborî până la -14°C în zonele depresionare, în timp ce în București se vor înregistra valori de -7°C până la -9°C. „Din punct de vedere meteorologic, astăzi avem o vreme mai rece decât în mod obișnuit și va urma o noapte geroasă, mai ales în zonele depresionare, acolo unde deja s-au înregistrat valori de -14°C, așa cum s-a întâmplat și în ultimele nopți”, a spus Elena Mateescu. Cu siguranță, temperaturile minime care se vor consemna la trecerea dintre ani vor caracteriza …
  • VIDEO: Două țări au intrat deja în anul 2026. Cum „se plimbă” Revelionul pe glob
    Potrivit cronologiilor internaționale ale trecerii dintre ani, Kiribati este primul loc locuit din lume care a intrat în Noul An, cu o oră înaintea Noii Zeelande. La scurt timp după miezul nopții local, Revelionul este sărbătorit și în alte state din Pacific, precum Samoa și Tonga De ce Kiribati este „prima” la Revelion Explicația ține de geografie și de Linia Internațională a Datei. Insulele Line ale statului Kiribati folosesc fusul orar UTC+14, unul dintre cele mai avansate din lume. Astfel, acolo începe o nouă zi înaintea oricărui alt teritoriu locuit de pe glob. În anii ’90, autoritățile din Kiribati au …
  • Reacții dure după mesajul de final de an al premierului Ilie Bolojan – Peste 10.000 de comentarii la urarea „să avem parte de un an mai bun decât acesta”
    Mesajul de final de an transmis de premierul Ilie Bolojan a generat un val de reacții critice pe o rețea socială. Într-o postare publică distribuită de Guvernul României, șeful Executivului le-a urat românilor „un an mai bun ca anul acesta”, sănătate și „La mulți ani, România!”, la finalul anului. Declarația, cu un ton festiv și conciliant, a fost însă rapid urmată de sute de comentarii negative. Mulți utilizatori și-au exprimat nemulțumirea față de politicile guvernamentale, acuzând Executivul de creșteri de taxe, scumpiri la energie și alimente, dar și de lipsa sprijinului pentru pensionari, persoane vulnerabile și familii cu venituri mici. …
  • Zăpadă de peste jumătate de metru la Bâlea Lac. Circulația auto e deschisă până la Bâlea Cascadă
    Cel mai mare strat de zăpadă măsurat, miercuri, în judeţul Sibiu de meteorologii de la Serviciul Regional de Prognoză a Vremii (SRPV), este de 65 de centimetri, în zona turistică Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraşului, transmite Agerpres. Potrivit buletinului nivometeorologic transmis miercuri de SRPV Sibiu, la Bâlea Lac este risc însemnat de producere de avalanşe, de gradul trei din cinci. Amatorii sporturilor de iarnă trebuie să ştie că la Bâlea Lac nu există pârtii amenajate, iar accesul în zonă se poate face doar cu telecabina. Şoseaua Transfăgărăşan este deschisă traficului rutier până la Bâlea …
  • 2025, un an al urii și polarizării societății românești
    2025 rămâne în istorie ca anul în care societatea românească a fost împinsă deliberat într-o stare de conflict permanent. Ura a devenit monedă de schimb publică, polarizarea, instrument politic, iar adevărul – o victimă colaterală. Nimic din toate acestea nu este întâmplător. Forțe oculte din interior, perfect sincronizate cu interesele Kremlinului, și-au făcut treaba metodic, pas cu pas, într-un stat slab, corupt și incapabil să-și apere propriile instituții. România a fost transformată într-un câmp de bătălie informațional. Nu între idei, nu între proiecte de țară, ci între tabere fabricate artificial, între frici cultivate obsesiv și resentimente alimentate zilnic. Spațiul public …
  • RETROSPECTIVA 2025 | Democrația românească făcută praf de politicienii corupți și jocurile mafiei de stat
    Pe fondul unui an politic extraordinar de tumultuos, 2025 a adus României mai mult decât simple dezbateri electorale: a expus crăpăturile profunde ale sistemului democratic, a erodat încrederea publică în instituții și a transformat politica într-un câmp de luptă în care interesele de putere, corupția și manipulările au pus în pericol însăși esența democrației. La capătul acestui an dificil, România rămâne cu un electorat deziluzionat și cu instituții marcate de scandaluri și critici dure, semnalând o democrație care nu doar că s-a zdruncinat, dar a fost, pe alocuri, făcută praf. Criza acestei perioade mari se leagă direct de anularea scrutinului …
  • 2025 | Sistemul judiciar și CCR – un an de derapaje instituționale și încălcări ale separației puterilor în stat
    În 2025, sistemul judiciar și Curtea Constituțională a României (CCR) au ajuns în centrul unor controverse politice și sociale profunde, iar percepția publică asupra independenței justiției și asupra separației puterilor în stat a fost puternic afectată. Într-un an în care democrația românească se confruntă cu numeroase tensiuni, aceste instituții, menite să apere statul de drept, au fost acuzate că nu doar că nu au reechilibrat puterile în stat, dar în unele cazuri au agravat dezechilibrele existente. Unul dintre cele mai controversate subiecte a fost rolul CCR în gestionarea unor proiecte legislative adoptate prin procedura angajării răspunderii Guvernului. Mai multe plângeri …
  • RETROSPECTIVĂ 2025 | România: încălcări ale drepturilor omului, tensiuni instituționale și o societate pusă la încercare
    În 2025, România s-a confruntat cu o serie de îngrijorări privind respectarea drepturilor omului, un tablou documentat de o combinație de rapoarte internaționale, decizii judiciare europene și analize ale organizațiilor pentru drepturile fundamentale. Dacă în mod normal respectarea drepturilor omului ar trebui să fie un element consolidat într-un stat membru al Uniunii Europene, realitatea de anul acesta a pus sub semnul întrebării progresele făcute în domeniu. Raportul anual al Departamentului de Stat al SUA privind situaţia drepturilor omului, publicat în 2025 și referitor la anul precedent, ridică semnale de alarmă legate de restricţii ale libertății de exprimare politică în contextul …
Back to top button