Politică

Bode: Protestatarii au provocat statul

Ministrul de Interne Lucian Bode a reacționat cu privire protestele din România spunând că doar o minoritate a provocat aceste manifestații, iar forțele de ordine au reacționat cu calm, cu profesionalism și cu fermitate.  Bode le-a mulțumit jandarmilor și polițiștilor care au fost în dispozitiv în aceste zile și au acționat cu profesionalism.

„Au instigat în permanență, au provocat forțele de ordine, au provocat statul. Cu toate acestea, forțele de ordine au reacționat așa cum trebuie să acționeze, cu calm, cu profesionalism, dar în același timp cu fermitate atunci când s-a constatat încălcarea legii. Să nu uităm că forțele de ordine sunt în linia întâi de mai bine de un an de zile în lupta cu această pandemie. Cu toate acestea, au ales protecția celor care au ales să protesteze în aceste zile. Le mulțumesc tuturor jandarmilor, polițiștilor, polițiștilor locali care au fost în dispozitiv în aceste zile și au acționat cu profesionalism”, a spus Lucian Bode.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button